Statele UE nu au aprobat concluziile privind viitorul agriculturii, din cauza opozitiei Romaniei
Joi, 27 Iunie 2024
Joi, 27 Iunie 2024
"Din pacate, in timpul dezbaterilor de azi (luni n.r), si nu inainte, am vazut ca delegatia Romaniei nu a putut sustine textul", a declarat, in cadrul unei conferintei de presa ce a urmat reuniunii ministrilor din acest sector, ce a avut loc la Luxemburg, ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval, a carui tara prezideaza semestrul acesta Consiliul UE.
Romania s-a opus textului din cauza convergentei externe in platile directe ale Politicii Agricole Comune (PAC). In practica, acest mecanism presupune ca tarile mai putin bogate din clubul comunitar, majoritatea din est, primesc un nivel mai redus de ajutoare directe din PAC.
Slovacia, la randul sau, s-a abtinut, astfel ca textul cu concluziile a primit aprobarea din partea a 25 de state membre si nu a putut avansa.
"Delegatia romana si, in mai mica masura, si delegatia slovaca, sa fim mai precisi, pentru ca si Slovacia si-a exprimat punctul de vedere in acest sens, au dificultati cu mentinerea convergentei externe si vor sa putem elimina rapid acest mecanism de convergenta externa pentru a avea un ajutor identic la nivelul tuturor agricultorilor europeni", a explicat Clarinval.
Ministrul belgian a explicat ca proiectul de concluzii subliniaza "rolul cheie al sectorului agricol pentru garantarea securitatii alimentare si autonomiei strategice".
"Este vorba despre un text echilibrat ce cuprinde o reflectie privind un raspuns pe termen mediu si lung la provocarile cu care se confrunta sectorul agricol. Obiectivul acestor concluzii este de a propune actiuni concrete pentru a sprijini un sector agricol puternic si competitiv", a spus el, adaugand ca textul permite sa se dea un raspuns la petitiile formulate de agricultori la recentele proteste.
Oficialul a afirmat ca aceste concluzii recunosc numeroasele provocari cu care se confrunta agricultura, precum schimbarile climatice, tensiunile geopolitice, rentabilitatea si sarcina administrativa.
"Textul subliniaza, de asemenea, importanta inovarii si cercetarii pentru rezolvarea provocarilor viitoare", a semnalat Clarinval, mentionand ca, totodata, "vor fi necesare masuri pentru simplificarea procedurilor administrative".
Ministrul belgian a spus ca aceste concluzii acopera si schimbarea generationala in sectorul agricol si subliniaza ca "este necesar sa se asigure ca agricultorii primesc venituri juste si ca pozitia lor in lantul de aprovizionare cu alimente este imbunatatita".
"In ceea ce priveste comertul, textul indica faptul ca Uniunea este un exportator net de produse agroalimentare si ca este important sa se garanteze un sistem comercial corect, deschis, bazat pe reguli, precum si conditii de concurenta justa", a detaliat el.
Ministrul belgian a mai spus ca aceste concluzii invita Comisia Europeana sa actualizeze regulat evaluarea sa privind impactul acordurilor de liber schimb in sectorul agricol si ca Bruxelles-ul sa examineze efectul extinderii Uniunii pentru "a pregati sectorul agricol in acest proces".
"Cu acest text presedintia noastra a dorit sa aduca claritate si previzibilitate pentru agricultorii nostri pentru urmatorii ani", a punctat Clarinval.
Firma de consultanta se astepta ca in acest an cele 27 de state membre UE sa recolteze o cantitat...
Astfel, Comisia a propus alocarea a 21,6 milioane de euro Romaniei, 10,9 milioane de euro Bulgari...
"Pentru suspendarea de drept a rambursarii ratelor, dobanzilor si comisioanelor, debitorii trimit...