ANSVSA controleaza carnea de pasare si oua din UE, din cauza alertelor de salmonella

ANSVSA controleaza carnea de pasare si oua din UE, din cauza alertelor de salmonella


Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a lansat controale pe intreg lantul de procesare si comercializare din Romania a carnii de pasare si a oualor provenite din statele Uniunii Europene, dupa ce in ultimele luni a fost inregistrata o crestere a alertelor de prezenta a salmonella in carnea de pasare din Polonia si din alte tari, a declarat vicepresedintele ANSVSA, Mihai Ponea.

'ANSVSA a dispus in urmatoarea perioada controale pe tot segmentul carne, pasare si oua provenite din alte state membre si in special din Polonia. Adica vom recolta probe de carne, pentru a evita sau diminua spre zero riscul de a ajunge la consumator carnea de pasare infectata cu salmonella enteritidis si typhimorium. (...) A inceput un control care se va efectua pe o perioada de 3 luni, vom recolta din supermarket, din fabrici de procesare, din depozite, de pe tot lantul unde exista produse care vin din aceste state. Controalele au inceput de o saptamana, recoltam probe de carne de pasare cu origine din alte state membre si in special din Polonia, ca sa ne asiguram ca pe piata din Romania sunt puse la comercializare produse sigure', a explicat Mihai Ponea.

 

Vicepresedintele ANSVSA a precizat ca alertele privind existenta bacteriei salmonella in carnea de pasare din Polonia au crescut cu 40% in perioada august-octombrie a anului curent, comparativ cu perioada similara a lui 2020.

 

'In ultima perioada, in Romania avem tot mai multe alerte, adica a crescut incidenta alertelor cu peste 40% in ceea ce inseamna salmonella enteritidis si typhimorium in carnea de pasare provenita din zona Polonia. In ultima luna, am avut cel putin 11 alerte pe salmonella enteritidis si typhimorium in carnea de pasare, 9 au fost provenienta Polonia, si toate intrate prin zona de Vest. Se constata o crestere si pe judete, in judetul Bihor se constata o crestere a prezentei salmonella in carnea de pasare intrata prin acea zona. (...) Am facut comparatia cu aceeasi perioada a anului trecut, august-octombrie 2021 cu aceeasi perioada din 2020, plus din august 2021 a inceput o crestere exponentiala a numarului de alerte de carne de pasare, pentru ca noi avem zilnic zeci de alerte, activam pe tot segmentul alimentar, pe toate alimentele, si avem extrem de multe alerte, avem chiar 2-3 sisteme informatice la care avem cate un membru in fiecare judet, sa actioneze in timp cat mai scurt, sa nu avem riscul de a fi pe piata la consumator, iar cand ajunge la consumator sa ne asiguram ca operatorul care comercializeaza informeaza corect si retrage, aduce produsul inapoi', a mentionat Mihai Ponea.

 

Potrivit acestuia, fiecare transport cu carne de pasare si cu oua provenite din statele UE va fi verificat pentru detectarea salmonella.

 

'Exista un sistem european de notificare a alertelor in care intra alimentele cu probleme, cu depasiri - contaminari, prezenta de bacterii, pesticide - toate aceste lucruri care sunt depasite intra pe acest sistem rapid de alerta pentru a se actiona in maximum 24 de ore, pentru ca produsul sa fie retras imediat daca este pe raft si sa informam consumatorii. In cazul carnii de pasare se recolteaza probe fie la intrarea in tara, fie la abatorul unde se sacrifica. Daca se recolteaza la intrarea in tara, proba dureaza 72 de ore, dar ea este libera la distributie, iar dupa 48 sau 72 de ore cat dureaza o proba de salmonella, daca apare salmonella enteritidis sau typhimorium (marfa este retrasa de la comercializare, n.r.). Exista 1.000 de salmonele, dar cele mai periculoase pentru adulti si copii, in cazul aparitiei toxiinfectiei alimentare, sunt cele doua tipuri, enteritidis si typhimorium... Noi nu recoltam la 100% din loturile care intra in Romania, pentru ca n-ai putea sa faci la absolut tot, se recolteaza probe esantionat, si am observat ca fata de anul trecut, fata de lunile trecute, am observat o crestere cu peste 40% din acelasi stat membru (Polonia, n.r.). Ceea ce ne-a facut sa luam niste masuri si sa ne asiguram ca pe piata din Romania sunt la comercializare produse sigure. La intrarea in tara vom verifica ceea ce intra. Se verifica fiecare transport si pana cand nu avem buletin de analiza nu vom mai permite comercializarea acestor produse', a precizat Mihai Ponea.



Poti fi interesat si de