Carmangeria Ozana: Astazi trăim realitatea unui brand puternic datorită echipei

Carmangeria Ozana: Astazi trăim realitatea unui brand puternic datorită echipei


Carmangeria Ozana își dorește să ajungă unul dintre cele mai puternice branduri din industria cărnii din România, cu o istorie de peste 30 de ani. Fondată în 1993 de Anghel Măcelarul, Ozana a păstrat tradiţia şi calitatea ca repere fundamentale, iar în ultimii ani a cunoscut o expansiune spectaculoasă. În 2024, reţeaua de carmangerii a înregistrat o creştere de 65% vs. 2023, iar în 2025 se estimează că va ajunge la 20 de locaţii, cu o creştere a cifrei de afaceri de 200%.

Carmangeria Ozana, de la o afacere de familie la o reţea naţională


Pentru a înţelege mai bine ce a stat în spatele acestui succes, am stat de vorbă cu fondatorul business-ului, Ionuț Alexandru Anghel (Anghel Măcelarul), și cu Daniel Deaconescu (Director Operaţional) şi Andreea Deaconescu (Director Financiar), doi dintre oamenii-cheie care au contribuit la optimizarea proceselor şi la strategia de creştere accelerată a Carmangeriei Ozana.


“Fără echipă, niciun plan nu prinde viaţă”


Carmangeria Ozana are o evoluţie impresionantă şi o echipă de management foarte activă. Cum vedeţi rolul echipei în dezvoltarea afacerii?

 

Ionuț Alexandru Anghel: E simplu: fără echipă, niciun plan nu prinde viaţă. Familia mea a pus bazele Carmangeriei Ozana în 1993, cu respect pentru carne şi pentru oameni. Dar ceea ce vedem azi - reţeaua de magazine, creşterea spectaculoasă, profesionalismul - toate acestea nu ar fi fost posibile fără munca şi dedicarea întregii echipe.

 

Concret, ce aport au avut oamenii din echipă în creşterea din ultimii ani?

 

I.A.A.: Aportul este uriaş, pe toate nivelurile. Mă bucur enorm că îi avem alături pe Daniel şi Andreea Deaconescu, care au adus structură şi rigoare în operaţiuni şi în partea financiară. Au reuşit să ne pună pe direcţia bună, să optimizeze tot ce ţinea de producţie, logistică, achiziţii şi controlul costurilor. Dar nu e doar despre ei. Vorbim de toţi colegii din fabrici, din magazine, din birouri. Fiecare angajat, de la tranşator şi şofer până la vânzător sau contabil, joacă un rol important. O carmangerie nu creşte doar din cifre, ci din implicarea oamenilor care cred în ce fac şi care pun suflet în fiecare zi.


Cum vedeţi relaţia dintre tradiţie şi echipa de azi, mai modernă şi mai dinamică?

 

I.A.A.: Tradiţia noastră rămâne temelia, dar am ştiut mereu că trebuie să evoluăm. Echipa actuală e un mix ideal între experienţă şi energie nouă. Am păstrat valorile cu care am început, dar le-am dus mai departe cu ajutorul unor oameni care înţeleg businessul modern. Când văd cum funcţionează azi o carmangerie Ozana, cât de bine sunt puse toate la punct, ştiu că suntem pe mâini bune.

 

Ce ați vrea să le transmiteți colegilor care au contribuit la succesul Carmangeriei Ozana?

 

I.A.A.: Le mulţumesc din suflet. Fiecare reuşită a noastră e reuşita lor. Fiecare magazin nou, fiecare client mulţumit, fiecare zi în care lucrurile merg bine - toate acestea înseamnă munca lor. Am început cu un vis în 1993, dar azi trăim realitatea unui brand puternic datorită echipei. Şi ştiu că ceea ce urmează în 2025 şi în anii următori va fi şi mai frumos, pentru că îl construim împreună.


“Creşterea nu vine întâmplător, ci printr-o strategie bine pusă la punct”


În 2024, business-ul a avut un parcurs impresionant. Cum aţi reuşit să susţineţi această creştere?

 

Daniel Deaconescu: Creşterea nu vine întâmplător, ci printr-o strategie bine pusă la punct. Un aspect esenţial a fost eficientizarea proceselor de producţie. Am investit în linii de producţie mai performante şi am standardizat operaţiunile în toate punctele de lucru. Astfel, am reuşit să reducem pierderile de materie primă şi să optimizăm timpii de livrare către magazine.


Andreea Deaconescu: În paralel, am lucrat intens la partea financiară şi la controlul costurilor. Am introdus un sistem ERP (Enterprise Resource Planning) care ne permite să avem o acurateţe mai mare asupra cifrelor companiei, de la costuri de producţie şi achiziţii până la gestionarea stocurilor şi cash-flow. Cu ajutorul acestui sistem, putem lua decizii mai rapide şi mai eficiente, bazate pe date în timp real.


Optimizarea costurilor: logistică, achiziţii şi resursa umană

 

Unul dintre punctele forte ale Carmangeriei Ozana este controlul strict al costurilor. Cum aţi reuşit să faceţi acest lucru fără să afectaţi calitatea?

 

D.D.: Logistica şi achiziţiile sunt două arii esenţiale în acest proces. Am optimizat traseele de distribuţie, reducând costurile cu transportul şi accelerând livrările către magazine. În plus, am renegociat contractele cu furnizorii şi am reuşit să obţinem condiţii mai avantajoase, ceea ce ne-a permis să menţinem un raport calitate-preț excelent.


A.D.: Am introdus soluţii de digitalizare şi automatizare care au redus volumul de muncă administrativă. De asemenea, am implementat politici de motivare şi training pentru angajaţi, astfel încât să creştem productivitatea fără a fi nevoie de angajări masive.


Digitalizarea Carmangeriei Ozana: un pas esenţial în dezvoltare 

 

Aţi menţionat implementarea unui sistem ERP. Ce impact a avut asupra business-ului?

 

A.D.: A fost una dintre cele mai importante decizii pe care le-am luat. Digitalizarea operaţiunilor ne-a permis să avem o imagine clară asupra costurilor, vânzărilor şi stocurilor în timp real. Astfel, putem anticipa mai bine nevoile de aprovizionare şi putem optimiza fluxurile financiare.


D.D.: În plus, ne-a ajutat să eficientizăm comunicarea între departamente. De exemplu, dacă un magazin are nevoie urgentă de un anumit produs, informaţia ajunge imediat la producţie şi logistică, iar livrarea se face rapid. Acest lucru contribuie direct la satisfacţia clienţilor şi la optimizarea vânzărilor.


Expansiunea în 2025 şi planurile de viitor

 

Carmangeria Ozana a anunţat o creştere ambiţioasă pentru 2025. Care sunt planurile de dezvoltare?

 

D.D.: Vom continua să extindem reţeaua de carmangerii, ajungând la 20 de locaţii în România. De asemenea, avem în plan să participăm la mai multe expoziţii internaţionale în segmentul HoReCa, ceea ce ne va permite să explorăm noi oportunităţi de colaborare şi să creştem vizibilitatea brandului Ozana pe piaţă.


A.D.: Financiar, ne aşteptăm la o creştere a cifrei de afaceri cu 200% faţă de 2024. Această creştere va fi susţinută de optimizarea continuă a costurilor, expansiunea reţelei şi consolidarea parteneriatelor strategice.


“Ozana rămâne un brand construit pe tradiţie, dar cu o viziune modernă”


Ce factori stau la baza reușitei afacerii Carmangeria Ozana?


D.D.: Putem spune că secretul succesului este echilibrul dintre tradiţie şi inovaţie. Ozana rămâne un brand construit pe reţetele şi meşteşugul lui Anghel Măcelarul, dar, în acelaşi timp, ne adaptăm la cerinţele moderne ale pieţei prin digitalizare şi eficientizare.


A.D.: În final, succesul vine din echipă. Am reuşit să creăm un model de business sustenabil datorită oamenilor dedicaţi care lucrează alături de noi. Cu o strategie clară şi cu pasiune pentru ceea ce facem, Carmangeria Ozana va continua să crească şi să se impună drept un lider în industria cărnii din România.



Poti fi interesat si de