spot_img

Proiect de lege: Confiscarea mijloacelor de transport şi dosare penale pentru transportul ilegal al porcilor

Confiscarea mijloacelor de transport utilizate pentru deplasarea ilegală a unui număr mare de porci şi aplicarea unor sancţiuni care pot ajunge până la întocmirea de dosare penale sunt prevăzute într-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară, care urmăreşte reducerea riscului de răspândire a pestei porcine africane, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna.

‘În lupta cu combaterea pestei porcine africane avem un proiect de lege care este în dezbatere parlamentară. Împreună cu reprezentanţii din sector şi cu ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, n.r.) am reuşit să prezentăm Parlamentului o propunere care vine cu noutăţi absolute, începând de la confiscarea mijloacelor de transport, unde un număr mare de porcine sunt deplasate, transportate, fără acte legale, fără respectarea procedurilor, fără respectarea legii, acolo sancţiunile să fie severe, să fie imediate, pornind de la confiscare până la dosare penale’, a afirmat Tanczos Barna, la prezentarea bilanţului mandatului său interimar.

Ministrul interimar a susţinut că măsurile propuse ar putea contribui la limitarea circulaţiei necontrolate a animalelor şi la reducerea riscului de transmitere a bolii.

‘Acest lucru, cu siguranţă, va avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte mişcarea animalelor şi reducerea riscului de transmitere a bolii’, a precizat acesta.

spot_img

ULTIMELE NOUTĂȚI

Nu rata noutățile

Auchan duce retail media la nivelul următor

Auchan România lansează noul concept digital in-store Auchan Retail Media în hipermarketul Auchan Drumul Taberei din București. Două...

Peste 1,2 miliarde de euro, puse la dispoziţia fermierilor prin apeluri de proiecte, în ultimele şase luni

Peste 1,2 miliarde de euro au fost puse la dispoziţia fermierilor prin apeluri de proiecte lansate de Agenţia...

Harghita: APIA a început plăţile în avans către fermieri; peste 8.300 au primit deja banii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita a început efectuarea plăţilor în avans către cei 23.500...

CE va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete

Comisia Europeană (CE) a selectat 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul...

MADR pregăteşte cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90%

Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care...