Un tanar construieste prima ferma din Romania cu carne 100% ecologica
Joi, 05 Noiembrie 2020

Joi, 05 Noiembrie 2020
Proiectul prevede infiintarea unei ferme de crestere si sacrificare bovine si este conceput si castigat de Alexandru Popa, antreprenor in domeniul agricol, care detine un grup de firme cu care a reusit sa acceseze, in sapte ani de cand activeaza in domeniu, fonduri europene in valoare de 12 milioane de euro.
"Suma pe care am absorbit-o pentru ferma eco este de 2.280.000 euro, proiectul fiind finantat in cuantum de 90% de catre Uniunea Europeana, iar 10% este contributia mea, ca beneficiar. Proiectul este unul complex, prevede realizarea unui adapost de animale in suprafata de 2.960 metri patrati, care poate adaposti maxim 430 de capete, pentru ca, in sistemul ecologic, exista anumite reglementari, pentru fiecare animal trebuie sa ai undeva la 3 metri patrati doar adapost, in afara de liniile de furajare. In aceste conditii, eu ma incadrez la maxim 430 de animale pe ciclu, care vor produce 100-120 tone carcasa carne de vita. In agricultura ecologica, pentru a obtine carne ecologica, un ciclu dureaza 12 luni de la momentul intrarii propriu-zise a animalului in ferma. Vreau sa merg doar pe rasa romaneasca, iar animalele trebuie achizitionate pana in varsta de sase luni, pentru a putea avea carnea ecologica in momentul sacrificarii", a declarat Alexandru Popa.
Alexandru Popa are 30 de ani, este inginer agronom, are doua master-uri, unul in Protectia Plantelor, iar celalalt in Accesarea de Fonduri Europene, iar in prezent este inscris la doctorat, la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, cu o lucrare de cercetare tot in domeniul agricol.
"Afacerile pe care le am astazi le-am inceput in urma cu sapte ani, cand m-am intors acasa, dupa ce am terminat facultatea. Am pornit de la 800 de hectare de teren agricol, iar astazi am ajuns la 2.800 de hectare. Cea mai mare parte a afacerilor mele se bazeaza pe accesarea de fonduri europene. Am citit de cinci ori Ghidul Fondurilor Europene, care are peste 1.100 de pagini, il stiu din scoarta in scoarta. Acum vor scoate altul, trebuie sa ma apuc sa il citesc si pe acesta, dar temele principale vor ramane aceleasi. Mi-am ales echipe bune pentru conceperea proiectelor si echipe bune de consultanta. In total, am accesat fonduri europene in valoare de 12 milioane de euro. Cu aceste fonduri europene, pana acum am achizitionat utilaje in valoare de 5 milioane de euro si am schimbat infrastructura subterana pentru irigatii cu 4 milioane de euro. In cazul proiectului privind construirea fermei eco, eu am scris planul economic si tot eu am ales fluxul tehnologic din intreaga ferma, pentru ca sunt familiarizat cu cresterea bovinelor, in prezent am o exploatatie de 200 capete de vaci de lapte", afirma tanarul inginer Popa.
In comparatie cu celelalte ferme eco din Romania, Alexandru Popa spune ca ferma lui va fi 100% ecologica, atat in ceea ce priveste hrana animalelor, cat si in ceea ce priveste tratamentele aplicate, inclusiv punctul de sacrificare a animalelor fiind unul eco.
"In momentul in care am depus proiectul, era prima ferma 100% eco din Romania pe dimensiunile acestea. Este o afacere de nisa, care nu a fost inca exploatata in Romania. Eu tot timpul am vrut sa incerc lucruri noi, despre care cred ca sunt benefice pentru dezvoltarea mea atat ca om, cat si ca afacere. Mai sunt ferme eco in Romania, dar sunt conventionale, in sensul ca acolo se folosesc si tratamente si anumiti biostimulatori si o hrana a animalelor care provine din cultura mare, nu din cea care este in conversie. Eu, in momentul in care am depus acest proiect, mi-am asigurat si 115 hectare de cultura mare, pe care l-am trecut doi ani in conversie, iar acum au intrat pe carne ecologica. Peste 600 mii de euro din suma totala a proiectului reprezinta numai utilajele agricole. La mine, inclusiv punctul de sacrificare pe care il am in cadrul fermei este eco", precizeaza Alexandru Popa.
Potrivit graficului de executie a lucrarilor, ferma ar trebui sa fie gata in octombrie 2021, dar in functie de cum va fi vremea in aceasta iarna, lucrarile pot fi sistate si reluate in primavara.
"Ferma eco este compusa dintr-un adapost pentru animale in suprafata de 3.000 metri patrati, o hala de depozitare a cerealelor de 1.000 metri patrati, un abator construit pe 200 metri patrati, sediul de birouri pe 400 metri patrati, silozurile in care se depoziteaza mancarea pentru animale de 600 metri patrati, o moara de furajare care le asigura animalelor hrana zilnica, un cantar de 120 metri patrati, pentru a se putea cantari tot timpul mancarea, asa se pot vedea sporurile zilnice de productie. Un tauras se cantareste o data la 30 de zile, pentru a se vedea sporul pe care il ai. Constructia fermei a inceput in urma cu doua luni, iar normal ar trebui sa fie gata in 2021, in luna a zecea, asa cum este incheiat contractul cu constructorul, dar ramane de vazut daca ne vom putea incadra in parametri. Vreau sa va spun ca pentru construirea fermei a fost bagat pana acum fier forjat cat se baga pentru ridicarea a sase blocuri. Pe timpul iernii, daca vremea nu va permite, se pot sista lucrarile si se vor reincepe in primavara. Perioada de monitorizare, de la ultima cerere de plata, este de cinci ani", spune Popa.
Alexandru Popa conduce un grup de firme cu profil agricol cu 32 de angajati si o cooperativa de achizitii cereale, prima de acest gen din Braila, pe care tot el a infiintat-o. El ia in calcul ca, pentru desfacerea carnii obtinute din ferma eco, sa isi deschida doua puncte de vanzare in Bucuresti.
"Carnea care va fi obtinuta de la ferma eco va fi desfacuta in marile hipermarketuri din Romania. Cererea este foarte mare, nu imi fac probleme cu comercializarea carnii ecologice, plus ca eu ma gandesc ca, pe viitor, sa imi deschid in Bucuresti doua-trei puncte de vanzare a produselor. In viitorul apropiat, imi doresc sa inregistrez si un brand cu carnea eco de Ciresu. De cand am pornit afacerile in acest domeniu, mi-am dorit ca intreaga mea activitate sa poata fi dusa la punctul maxim de eficienta, ca profit. Imi doresc sa aduc cat mai multi tineri langa mine, prin exemplul meu personal, pentru ca eu cred cea mai mare avere a unui om de afaceri este resursa umana", a concluzionat Alexandru Popa.
Pentru 2026, este anticipată o scădere de 6,1% a importurilor de carne de vită față de anul prece...
Deși s-a discutat despre o posibilă prelungire, ghidul confirmă în mod definitiv că termene...
"Piaţa agricolă internaţională se află într-o perioadă complexă, deoarece preţurile la cafe...