UE a inregistrat in iulie un excedent al balantei comerciale de 4,9 miliarde de euro

UE a inregistrat in iulie un excedent al balantei comerciale de 4,9 miliarde de euro


Uniunea Europeana a inregistrat in iulie un excedent al balantei comerciale de 4,9 miliarde de euro, fata de un deficit 43,4 miliarde de euro in perioada similara din 2022, arata datele publicate de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 205,2 miliarde de euro, in scadere cu 3,2% fata de iulie 2022, in timp ce importurile UE au scazut cu 21,5%, pana la 200,3 miliarde de euro.

 

In perioada ianuarie-iulie 2023, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 1.492 miliarde de euro, in crestere cu 2,9% fata de primele sapte luni din 2022, in timp ce importurile UE au scazut cu 11,4%, pana la 1.502,2 miliarde de euro. Ca rezultat, Uniunea Europeana a inregistrat in perioada ianuarie-iulie 2023 un deficit al balantei comerciale de 10,2 miliarde de euro, fata de un deficit 244,8 miliarde de euro in perioada similara din 2022.

 

Zona euro a inregistrat in iulie un excedent al balantei comerciale de 6,5 miliarde de euro, fata de un deficit de 36,3 miliarde de euro in perioada similara din 2022.

 

In perioada ianuarie-iulie 2023, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 1.663 miliarde de euro (o crestere de 2,3% fata de perioada similara din 2022), iar importurile au scazut la 1.660,4 miliarde de euro. Ca rezultat, zona euro a inregistrat un excedent in ianuarie-iulie 2023 de 2,7 miliarde de euro, fata de un deficit de 188,1 miliarde de euro in perioada similara din 2022.

 

In perioada ianuarie-iulie 2023, SUA si China au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE in SUA au urcat cu 0,1%, iar cele spre China au scazut cu 0,1%. Importurile UE din SUA au crescut cu 1,7%, in timp ce importurile UE din China au scazut cu 13%. De asemenea, exporturile UE in Rusia au scazut cu 30,7%, in timp ce importurile UE din Rusia s-au redus cu 105%.

 

In ceea ce priveste Romania, datele Eurostat arata ca in perioada ianuarie-iulie 2023 exporturile au crescut cu 5%, in timp ce importurile au scazut cu 1%. In aceste conditii, deficitul balantei comerciale a Romaniei s-a situat la 15,6 miliarde de euro, comparativ cu 18,8 miliarde de euro in perioada similara din 2022.



Poti fi interesat si de