Studiu: Romanii cauta cel mai bun pret si sunt atenti la recenzii

Studiu: Romanii cauta cel mai bun pret si sunt atenti la recenzii


Compararea preturilor din diferite magazine este o practica tot mai frecventa pentru 44% dintre comsumatorii romani.

Romania se situeaza astfel peste nivelul global la acest capitol, fapt care arata atentia sporita pentru gasirea celui mai bun raport calitate-pret pentru produsele de care suntem interesati.

 

Rezultatele studiului GfK FutureBuy despre influenta tehnologiei asupra comportamentului de cumparare 8 iulie 2019 – Studiul GfK FutureBuy 2018 realizat in 35 de tari a analizat modul in care digitalul a schimbat atitudinile si comportamentele oamenilor fata de cumparaturi online si offline, pe categorii de produse si pe categorii de varste/ generatii.

 

Obiceiurile cu cel mai rapid ritm de crestere in 2018 fata de anul anterior in Romania sunt cumparaturile de pe dispozitive mobile in timp ce se uita la televizor, folosirea acelorasi dispozitive pentru a plati in magazine si realizarea de achizitii la click pe reclame online.

 

Peste jumatate dintre utilizatorii de internet din mediul urban folosesc Internetul mai des in 2018 versus 2017 pentru a gasi produsele pe care si le doresc sau pentru a afla detalii despre acestea. Este important pentru ei sa consulte recenziile din partea altor utilizatori ai produsului care ii intereseaza si recenziile expertilor. De asemenea, este foarte important pentru ei sa poata compara preturile pe site-urile specializate sau pe site-urile de discount, precum si sa aiba acces la demonstratii despre cum functioneaza produsele. De acesti factori tin seama shopperii mai cu seama in cazul produselor electro-IT, a altor bunuri de folosinta indelungata sau imbracaminte.

 

41% dintre respondenti au folosit mai des fata de anul trecut motoarele de cautare ca ajutor la cumparaturi, iar 3 din 10 au apelat la liste de cumparaturi, in scadere cu 2 procente fata de anul anterior. Telefonul mobil a devenit cel mai important instrument de shopping pentru mai bine jumatate dintre romanii din mediul urban utilizatori de internet.

 

Peste 7 din 10 consumatori afirma ca pentru ei este important ca pretul unui produs sa fie acelasi, fie ca il cumpara din mediul online sau din magazine. Loialitatea fata de produse sau magazine este din ce in ce mai greu de pastrat. 54% dintre respondenti sunt de acord cu afirmatia ca retailerii, advertiserii si brandurile le influenteaza mai putin ca oricand decizia de cumparare.

 

De asemenea, tot 54% dintre acestia spun ca ar fi mai loiali unui brand sau retailer care le ofera posibilitatea sa personalizeze, sa dea sugestii sau sa ajute la conceperea produselor sau a serviciilor pe care le cumpara.

 

53% spun ca apreciaza cand site-urile le fac recomandari pe baza intereselor lor, aratate in vizitele anterioare. Acest procent este in scadere cu 3 puncte fata de 2017.

 

Studiul GfK FutureBuy ofera o radiografie completa a asteptarilor cumparatorilor romani din mediul urban, utilizatori de internet si a modului in care marcile pot construi relatii puternice cu ei pe tot parcursul procesului de cumparare in mediul online si offline.

 

Studiul a fost derulat in Romania pe un esantion de 1.000 de respondenti utilizatori de Internet din mediul urban, cu varsta de minim 18 ani.



Poti fi interesat si de