Salmonella in carnea de pasare din Polonia. 21 de tone vor fi distruse

Salmonella in carnea de pasare din Polonia. 21 de tone vor fi distruse


O cantitate de 21 de tone de carne de pasare provenita din Polonia si contaminata cu Salmonella fost descoperita la doua firme din Ilfov si Bihor, a anuntat Autoritatea Nationala, Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Carnea de pasare se afla la doua societati comerciale din judetele Ilfov (20 tone) si Bihor (o tona, iar toata cantitatea a fost pusa sub sechestru sanitar-veterinar si urmeaza sa fie neutralizata.

 

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, in perioada 31 martie - 30 aprilie, inspectorii directiilor sanitare veterinare au facut controale vizand modul in care sunt respectate, de catre operatorii din sectorul alimentar, conditiile sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor referitoare la producerea, depozitarea si comercializarea carnii de pasare si oualor provenite din comertul intracomunitar (cu precadere Polonia si Ungaria), dar si din tari terte (in special Ucraina).

 

Verificarile au fost facute la unitati independente de depozitare a carnii de pasare/oualor, unitati de reambalare a carnii de pasare, centre de ambalare oua, centre logistice de distributie si unitati de tip catering.

 

Controalele au vizat stabilirea originii carnii si oualor pentru ca autoritatile sa se asigure ca acestea nu provin din zone aflate sub restrictii sanitare veterinare din cauza gripei aviare. Au fost prelevate probe pentru analize de laborator din carnea proaspata de pasare, precum si din loturile de oua posibil contaminate cu Salmonella.

 

Conform sursei citate, au fost recoltate 138 de probe de carne de pasare, fiind facute 690 de analize. Carnea testata provenea din Polonia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Finlanda, Franta, Slovacia, Olanda, Italia, Bulgaria, Spania, Ucraina, Brazilia.

In urma analizelor de laborator, au fost detectate doua probe de carne contaminate cu bacteria Salmonella Enteritidis, recoltate de la firme din judetele Bihor si Ilfov. In ambele cazuri carnea provenea din Polonia.

 

Intreaga cantitate de 21 de tone - 1 tona din judetul Bihor si 20 de tone din judetul Ilfov - de carne cotaminata cu Salmonella a fost retinuta sub sechestru sanitar veterinar, urmand sa fie neutralizata, afirma reprezentantii ANSVSA.

 

Rezultatele analizelor de laborator in cazul celor doua loturi neconforme pe criteriul microbiologic de siguranta alimentara pentru carnea proaspata de pasare au fost notificate autoritatilor veterinare din Polonia si producatorilor prin Sistemul Rapid de Alerta Alimente si Furaje (RASFF).

 

ANSVSA precizeaza ca au mai fost identificate in urma analizelor de laborator alte 7 loturi de carne de pasare proaspata provenita din schimburi intracomunitare, la care s-a detectat prezenta altor serotipuri de Salmonella cu patogenitate scazuta. In cazul acestor loturi de carne reprezentantii ANSVSA au aplicat masurile legale, toate aceste situatii neconforme fiind notificate statelor membre UE de origine si unitatilor producatoare prin Sistemul de Asistenta si Cooperare Administrativa (AAC).



Poti fi interesat si de