SIAL Paris nu se amana! Se iau masuri de siguranta fara precedent

SIAL Paris nu se amana! Se iau masuri de siguranta fara precedent


In vreme ce multe dintre targurile si expozitiile programate pentru acest an au fost amanate, organizatorii Salonului International al Alimentatiei – SIAL Paris au decis ca evenimentul sa aiba loc in perioada stabilita, intre 18 si 22 octombrie.

Au fost insa anuntate „masuri fara precedent” atat pentru expozanti, cat si pentru public.

 

Guvernul francez a avizat reluarea evenimentelor de la inceputul lunii septembrie, anunta organizatorii SIAL Paris intr-un comunicat de presa, citat de EuroMeatNews.com.

 

„Venind la finalul a 6 luni de acalmie in mediul de afaceri, SIAL Paris va constitui, in perioada 18-22 octombrie 2020, probabil mai mult ca niciodata, cel mai important eveniment global din industrie: ca un catalizator al afacerilor in domeniu si un deja recunoscut creuzet pentru inovatiile internationale. SIAL Paris va da din nou startul exporturilor de produse alimentare in intreaga lume", a mentionat Nicolas Trentesaux, directorul general al retelei de targuri SIAL.

 

Majoritatea evenimentelor pregatite pentru industria alimentara in primavara acestui an au fost amanate din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Pentru editia din acest an a SIAL Paris se vor lua masuri speciale de siguranta. "Pregatim cu atentie o serie de scenarii diferite care vizeaza sanatate publica pentru a putea primi toata lumea in conditii de siguranta. Sunt studiate o serie de masuri, unele mai tehnice si legate de gestionarea riguroasa a fluxurilor, unele mai vizibile, cum e purtarea mastilor, spalarea sistematica a mainilor (dezinfectarea mainilor), dezinfectarea si ventilarea spatiilor, digitalizarea ecusoanelor, un sistem de termoscanare. Luam in calcul si amenajari speciale pentru organizarea degustarilor specifice sectorului nostru: portii ambalate individual, feliere la cerere, cosuri de gunoi inchise ermetic etc.", a adaugat Trentesaux.



Poti fi interesat si de