Rusia vrea sa asigure 10% din importurile de carne de porc ale Chinei, in urmatorii ani
Marti, 20 August 2024

Marti, 20 August 2024
Rusia nu a exportat carne de porc in China pana in februarie, cand Beijingul a autorizat trei producatori rusi sa vanda carne de porc pe piata de import chineza de 3,5 miliarde de dolari, care este dominata de producatorii din UE, cu o cota de 51%, scrie News.ro.
Comertul cu carne de porc se adauga la legaturile economice tot mai mari dintre Rusia si China, in fata sanctiunilor in crestere impotriva ambelor tari de catre Occident. UE a stabilit recent taxe provizorii de pana la 37,6% pentru masinile electrice importate din China pentru a contracara ceea ce spune ca sunt subventii neloiale. Ca raspuns, China a numit firmele de carne de porc daneze, olandeze si spaniole drept tinte intr-o ancheta antidumping.
”Pentru noi, aceste tensiuni comerciale reprezinta o sansa de a ne prezenta competitivitatea pe piata chineza”, a declarat Iuri Kovaliov, seful Uniunii Nationale a Crescatorilor de Porci din Rusia, pentru Reuters, adaugand ca producatorii nu au incercat sa exploateze tensiunile in mod intentionat. Kovaliov a spus ca obiectivul Rusiei este de a furniza 10% din importurile de carne de porc ale Chinei in termen de trei pana la patru ani.
Rusia se va confrunta cu o concurenta acerba din partea altor mari exportatori de carne de porc, cum ar fi Brazilia, plus productia in crestere din China. Cererea de carne de porc scade si in China, desi inca mai consuma aproximativ jumatate din carnea de porc din lume, sau 53-54 milioane de tone pe an.
Preturi premium
Productia de carne de porc din Rusia este asteptata sa atinga 5,2 milioane de tone in 2024, in crestere de la 4,9 milioane in 2023 si un minim post-sovietic de 1,5 milioane in 1999, a spus Kovaliov. Recordul Uniunii Sovietice a fost de 3,5 milioane de tone, atins in 1989. Productia actuala face din Rusia al patrulea mare producator de carne de porc din lume, dupa China, UE si Statele Unite, si o plaseaza la egalitate cu Brazilia. Importurile Chinei de carne de porc si organe comestibile au scazut cu 27,3% in termeni anuali, la 1,11 milioane de tone, in prima jumatate a anului 2024, arata datele sale vamale.
Kovaliov anticipeaza ca aproximativ 50.000-60.000 de tone de carne de porc ruseasca se va indreapta catre China in acest an, aproximativ 3% din totalul importurilor Chinei, conform prognozelor Departamentului pentru Agricultura al SUA. O mare parte din importurile Chinei din UE sunt organe, cum ar fi urechile si picioarele, mai degraba decat carnea musculara. Cererea interna de organe din Rusia este scazuta, asa cum este si in UE. Kovaliov a spus ca exporturile rusesti de carne de porc sunt in prezent 60% carne si 40% organe - similar cu amestecul din importurile Chinei.
Producatorii privati rusi autorizati sa vanda carne de porc in China – Miratorg, Velikoluksky Pig Breeding Complex si Rusagro – sunt printre primii cinci mari producatori de carne de porc din Rusia. ”Estimam cu prudenta ca vom exporta 10.000 de tone in China in acest an. Preturile sunt la o prima de 30-40% fata de preturile interne”, a declarat directorul general adjunct al Rusagro, Alexander Tarasov.
Ajutor din sanctiuni
Industria carnii de porc din Rusia s-a prabusit dupa caderea Uniunii Sovietice in 1991. Industria a inceput sa creasca din nou in 2005, ajutata de sprijinul statului si masurile protectioniste. Kovaliov estimeaza ca pana la 25 de miliarde de dolari au fost investite in sector din 2005. Producatorii de carne au suferit un esec major in 2008, din cauza unui focar de pesta porcina africana, care a provocat pierderi mari producatorilor si a inchis efectiv piata chineza pentru Rusia timp de 15 ani. Cu toate acestea, productia de carne de porc si-a revenit rapid si a primit un impuls major din cauza interzicerii importurilor de carne de porc din UE in Rusia in 2014.
Ministrul Agriculturii, Oksana Lut, estimeaza ca exporturile rusesti de carne de porc catre toate tarile vor creste la 310.000 de tone in 2024, inclusiv porcii vii. Producatorii rusi au luat deja o cota de 50% din importurile de carne de porc din Vietnam si exporta pe alte 20 de piete. ”Ca noi veniti, avem unul dintre cele mai moderne sectoare de productie de carne de porc din lume”, a spus Kovaliov. Miratorg a declarat ca a efectuat primele livrari de la centrul sau logistic din regiunea Belgorod din Rusia catre portul Nansha, din sudul Chinei, atat pe calea ferata, cat si pe mare.
Compania a declarat ca exporturile sale totale de carne de porc au crescut cu 70% anul trecut si intentioneaza sa creasca productia de carne de porc cu 5% pentru a se potrivi cu cresterea cererii. ”Rusia are cu siguranta resursele naturale, baza de hrana si rezerve de apa dulce pentru a creste productia de carne de mai multe ori”, a declarat Marina Demidova, sefa de exporturi la Miratorg. Planurile de expansiune ar putea fi impiedicate de intarzierile platilor dintre Rusia si China, deoarece bancile chineze, sub presiunea autoritatilor occidentale de reglementare pentru a impune sanctiuni impotriva Rusiei, au devenit mai prudente in procesarea platilor. Surse bancare au declarat pentru Reuters ca exporturile de alimente ar putea fi un domeniu in care cele doua tari pot experimenta scheme de comert barter. Kovaliov a spus ca nu este la curent cu vreo tranzactie de troc.
Suma plătită este în valoare de 53,76 milioane de lei şi se acordă de la bugetul de stat, p...
Anunțul de suspendare, postat pe site-ul oficial al vămilor, nu a precizat motivul deciziei sau d...
În mai puțin de șase luni de la implementarea a cinci inițiative menite să asigure un număr...