Alegerile pe care le facem pentru alimentația copiilor vin firesc cu mai multe întrebări decât cele pe care le facem pentru noi. Vrem să știm ce conține un aliment, de unde provine, cum a fost obținut și ce aduce bun în dieta copilului. Este un reflex sănătos, mai ales într-o perioadă în care avem acces la mai multă informație ca oricând, dar nu întotdeauna și la mai mult adevăr.

Carnea de pui, una dintre cele mai consumate surse de proteine din alimentația copiilor și adulților, este probabil și unul dintre alimentele în jurul cărora s-au construit cele mai multe mituri. Hormoni, antibiotice, apă injectată, diferențe presupuse între puiul din comerț și cel „de la țară” sau ideea că o anumită culoare a pielii ar indica o calitate mai bună sunt afirmații repetate atât de des încât, uneori, ajung să fie percepute drept certitudini, deși dovezile științifice indică clar adevărul. Pentru părinți, diferența dintre informație și percepție este importantă căci deciziile despre alimentația copiilor merită luate pornind de la dovezi, legislație și date verificabile. De aceea, în loc să mai repetăm miturile, propunem să pornim de la adevărurile despre carnea de pui.

Liliana Enache, nutriționist-dietetician, sintetizează plastic„adevarul pe scurt:dacă miturile ar avea etichete, acestea ar purta menţiunea: „Atenţie! Conține urme de dezinformare!”. Dincolo de formularea cu umor, informațiile sunt cât se poate de serioase și se bazează pe știință, nutriție și legislația alimentară. Pornind de la cele mai frecvente întrebări și percepții eronate despre carnea de pui, specialistul explică ce este adevărat, ce este fals și, mai ales, ce merită să știe părinții atunci când aleg ce pun în farfuria copiilor.

1. Puii crescuți în Uniunea Europeană nu primesc hormoni pentru stimularea creșterii

Poate cel mai persistent mit despre carnea de pui este și unul dintre cele mai ușor de clarificat. Utilizarea substanțelor cu acțiune hormonală pentru stimularea creșterii animalelor destinate producției de alimente este interzisă în Uniunea Europeană, inclusiv în România. Faptul că puii din fermele moderne ajung la greutatea de sacrificare într-un interval mai scurt decât în urmă cu câteva decenii are alte explicații: progresele în selecția genetică, formulele de nutriție adaptate fiecărei etape de dezvoltare, controlul microclimatului, biosecuritatea și îmbunătățirea permanentă a condițiilor de creștere au schimbat radical performanțele sectorului avicol. Creșterea eficientă a păsărilor este, așadar, rezultatul progresului acumulat în zootehnie și nutriție.

De reținut:

-  Carnea de pui comercializată legal în România și Uniunea Europeană este verificată în cadrul unui sistem riguros de control și siguranță alimentară.

-  Mențiunile de tipul „fără hormoni” pe etichetă trebuie să fie însoțite de precizarea că utilizarea hormonilor este interzisă prin legislația europeană.

2. Antibioticele sunt medicamente prescrise la nevoie pentru bunăstarea animalelor, nu ingrediente ale cărnii de pui

O altă confuzie frecventă apare între posibilitatea de a trata un animal bolnav și carnea care ajunge ulterior în circuitul alimentar.În Uniunea Europeană, utilizarea antibioticelor este strict reglementată: acestea pot fi administrate doar atunci când există o necesitate medicală, în condițiile prevăzute de legislație și sub supraveghere veterinară. După tratament trebuie respectată perioada de așteptare stabilită pentru medicamentul utilizat, astfel încât produsele provenite de la animalele tratate să respecte limitele maxime admise pentru reziduuri înainte de a putea intra în lanțul alimentar.La aceasta se adaugă sistemele de monitorizare și analizele efectuate prin programe naționale de monitorizare a reziduurilor și prin controale oficiale realizate de ANSVSA și DSVSA. A spune, generic, că „puiul din comerț este plin de antibiotice” înseamnă, prin urmare, facem o confuzie între administrarea unui tratament și prezența reziduurilor în produsul final, ingnorând atât cadrul de reglementare, cât și mecanismele de control existente. Confuzia este alimentată și de apariția pe piață a unor mențiuni precum „crescut fără antibiotice” sau „zero antibiotice (vreodată)”, comunicări care pot crea impresia că alte produse conțin antibiotice, când, de fapt, toată carnea comercializată legal trebuie să respecte aceleași limite stricte privind reziduurile, indiferent de mesajele de pe etichetă.

Pentru producătorii moderni, obiectivul este, înainte de toate, prevenția, care se bazează pe nutriție corectă, apă controlată, igienă, biosecuritate, microclimat și monitorizare permanentă a stării de sănătate a păsărilor, aspecte ce reduc situațiile în care intervenția terapeutică devine necesară.

De reținut:

-  Mențiunile „fără antibiotice” descriu un sistem de creștere, nu înseamnă că celelalte produse aflate legal pe piață conțin antibiotice.

-  Carnea de pasăre comercializată legal este verificată prin controale și programe oficiale de monitorizare a reziduurilor.

-  Antibioticele sunt utilizate numai atunci când sănătatea păsărilor o impune și numai sub supravegherea medicului veterinar, iar respectarea timpului de așteptare este obligatorie înainte ca păsările să intre în circuitul alimentar.

3. „De la țară” nu este, în sine, o garanție nutrițională sau de siguranță

Imaginea puiului crescut în gospodărie este asociată frecvent cu ideea unui aliment automat mai sănătos. Din punct de vedere nutrițional și al siguranței alimentare, lucrurile sunt însă mai complexe: calitatea și siguranța cărnii sunt influențate de starea de sănătate a păsării, hrana acesteia, condițiile de creștere, igiena sacrificării, modul de manipulare și depozitare și, ulterior, de prepararea corectă. Proveniența geografică, singură, nu poate garanta nici valoarea nutritivă, nici siguranța unui aliment, căci, după cum explică Liliana Enache: „Adresa puiului nu ii spune valoarea nutritivă. În nutriţie, dovezile cântaresc mai mult decât codul postal”.

Nostalgia poate influența modul în care percepem gustul alimentelor și de aceea, expresii precum „pui de la bunica”, „ca pe vremuri” sau „crescut la țară” au fost exploatate prin tehnici de marketing care au creat adesea asocieri automate cu ideea de calitate superioară.În realitate, acești termeni nu sunt definiți sau certificați de legislația europeană și nu garantează, prin ei înșiși, o anumită metodă de creștere, o valoare nutritivă diferită sau un nivel superior de siguranță alimentară.Desigur, un pui poate fi crescut într-o gospodărie în condiții foarte bune. În același timp, fermele moderne funcționează după standarde stricte privind bunăstarea animalelor, biosecuritatea, trasabilitatea și controlul sanitar-veterinar. Calitatea nu este dată de locul în care este crescută pasărea, ci de modul în care sunt respectate aceste cerințe.Acesta este unul dintre motivele pentru care trasabilitatea contează: permite cunoașterea și verificarea drumului parcurs de produs înainte să ajungă la consumator.

De reținut:

-  Expresii precum „pui de odinioară”, „de la bunica” sau „ca pe vremuri” nu reprezintă standarde de calitate recunoscute de legislație.

-  Cea mai mare diferență față de trecut este nivelul de control, trasabilita