Romanii aloca jumatate din bugetul pentru Sarbatori pe mancare

Romanii aloca jumatate din bugetul pentru Sarbatori pe mancare


Peste jumatate din bugetul mediu de 1.059 de lei, pe care romanii il aloca pentru sarbatorile de iarna, va fi cheltuit pe mancare (51%), arata rezultatele unui studiu de specialitate.

Pe baza afirmatiilor respondentilor, bugetul mediu al romanilor de sarbatori in 2020 ar arata astfel: dintr-un total de 1.059 lei, pentru mancare se aloca 539 de lei, aentru cadouri suma de 395 lei, iar pentru decoratiuni valoarea de 125 lei.

 

Conform studiului realizat de Reveal Marketing Research, printre segmentele cele mai cheltuitoare sunt familiile moderne - cu un buget mediu de 1.284 lei, respectiv tinerii profesonisti (1.116 lei).

 

La polul opus se afla seniorii pensionari, cu un buget de 765 lei si milenialii fara partener (987 lei).

 

In ceea ce priveste locurile din care romanii achizitioneaza cadourile de Craciun, 69% din totalul respondentilor prefera magazinele fizice (mall, supermarket, hipermarket, piata). In 2020, dintre cei care prefera magazinele, tinerii profesionisti sunt cei care au optat in cea mai mare masura pentru aceasta varianta (81%).

 

In acelasi timp, seniorii pensionari se impart in proportie egala (50-50) cand vine vorba despre locul de unde cumpara cadourile pentru cei dragi. Astfel, 50% dintre acestia declara ca prefer sa se deplaseze fizic, iar cealalta jumatate afirma ca, in 2020, comanda online cadouri.

 

"Comparativ cu un studiu similar derulat acum patru ani, datele din prezent ne arata o crestere semnificativa a celor care utilizeaza Internetul pentru a cumpara cadouri. Daca in 2016, doar 5% dintre romani au declarat ca isi fac cumparaturile online si doar 7% - cumpara si fizic, dar si online, in 2020, 31% dintre respondenti opteaza pentru cadouri comandate de pe diferite site-uri. In 2019, acelasi studiu ne arata ca 40% din totalul esantionului comanda online cadouri. Fata de anul trecut, este o usoara scadere a procentului, insa trendul se mentine constant, iar romanii se arata tot mai deschisi spre varianta online", se mentioneaza in cercetarea de specialitate.

 

Potrivit sursei citate, barbatii aloca mai mult pe cadouri decat femeile. In cazul barbatilor, cheltuielile pentru cadouri ocupa un buget de 433 de lei, comparativ cu femeile a caror alocare este de 364 de lei.

 

Studiul Reveal Marketing Research a utilizat metoda CAWI (Computer Assisted Web Interview), fiind derulate 1.017 de interviuri online cu respondenti cu varsta peste 18 ani, pe un esantion reprezentativ la nivel national urban si rural, in perioada 7-12 decembrie 2020.

 

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piata full-service, specializata in marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

 



Poti fi interesat si de