Romalimenta: Plafonarea preturilor la alimente ar declansa o criza alimentara
Miercuri, 09 Februarie 2022
Miercuri, 09 Februarie 2022
"Adoptarea plafonarii va avea ca efect imediat periclitarea aprovizionarii populatiei cu produse, previzionandu-se o criza alimentara accentuata, lipsurile de pe piata stimuland specula si economia subterana. Mii de locuri de munca vor fi puse in pericol, companiile fiind nevoite sa adopte masuri de eficientizare a costurilor. Astfel, vor creste cheltuielile statului cu somajul. Industria alimentara contribuie semnificativ la economia nationala, atat de incercata in aceste momente, si trebuie sustinuta de factorii decizionali, fiind esentiala tarii si avand nevoie de masuri de sprijinire", se mentioneaza in comunicat.
Federatia Romalimenta considera ca o eventuala plafonare a pretului alimentelor va genera, pe langa o aparenta si trecatoare calmare a preturilor, o cascada de efecte negative persistente pe intregul lant agroalimentar.
"Economia traverseaza o criza prelungita, nu doar nationala, ci europeana si chiar globala, inclusiv inflatie alimentara, iar remediile trebuie atent cumpanite! Producatorii alimentari din Romania au nevoie de stabilitate, predictibilitate si de sprijin constant din partea decidentilor pentru a-si putea continua activitatea in aceasta situatie dificila, iar impunerea unei plafonari artificiale nu va face decat sa puna in pericol capacitatea lor de a-si continua activitatea. Prin adoptarea unei astfel de masuri, apare riscul unei crize alimentare majore, pentru ca industria nu va putea suporta pierderile, multe companii isi vor inceta activitatea, iar aprovizionarea alimentara a populatiei va fi afectata direct si imediat", se precizeaza in comunicat.
Potrivit organizatiei patronale, industria alimentara va fi grav afectata prin plafonarea preturilor.
"Industria noastra va fi grav afectata pe termen lung, prin prisma faptului ca pretul nu mai reflecta costul de productie in toate componentele sale, adica vom lucra in pierdere. Masurile necesare protejarii sectoarelor vulnerabile (din cadrul populatiei si al economiei) trebuie decise numai prin consultarea producatorilor, in caz contrar efectele negative vor depasi substantial beneficiile, cei mai multi operatori economici neputand suporta pierderile si fiind obligati sa-si inchida afacerile si implicit sa sisteze livrarile de alimente, deficitul crescand si mai mult. Plafonarea va duce la pierderi financiare substantiale pentru producatorii agroalimentari, care se vor rasfrange inclusiv asupra salariatilor, prin pierderea locurilor de munca, din cauza imposibilitatii companiilor de a-si mai plati angajatii, cu efecte sociale greu de cuantificat", se mentioneaza in comunicat.
Totodata, Romalimenta considera ca autoritatile detin mecanismele necesare pentru a verifica piata si eventualele tendinte speculatorii.
"Autoritatile au la dispozitiile parghiile necesare, de exemplu prin Monitorul Preturilor, al Consiliului Concurentei, acesta din urma putand sanctiona operatorii economici care urmaresc sa profite nejustificat si abuziv. In concluzie, solicitam factorilor decizionali sa inteleaga importanta sectorului alimentar si masurile speciale necesare pentru mentinerea functionarii lantului alimentar in toate aspectele sale si sa nu puna bariere in calea productiei si aprovizionarii consumatorilor cu produse vitale, in acest context deosebit", se precizeaza in comunicat.
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...
Institutia Prefectului Salaj a precizat ca Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat,...