Radu Timis (ARC): Pretul carnii de porc s-ar putea tripla anul viitor
Miercuri, 11 Decembrie 2019
Miercuri, 11 Decembrie 2019
“Daca in acest an preturile s-au dublat la carnea de porc, anul viitor pot sa afirm cu mana pe inima ca se vor tripla si problema nu este cat costa ci daca vom gasi carne de porc. (...) Guvernul chinez a venit la marile companii europene si cumpara intreaga productie. Imaginati-va ce presiune de pret va fi pentru Europa vizavi de carnea de porc. Daca in China a ajuns la 6 euro kilogramul de carne de porc, in Romania este undeva la 4 euro, ca medie, la raft. Ce se va intampla la anul cu industria noastra? Noi chiar am discutat cateva variante: se va duce spre pui, vita, oaie, spre vegetarian. Cert este un lucru: jumatate din proteina acestei planete a disparut”, a spus Radu Timis.
El afirma ca lipsa carnii de porc va aduce la o majorare a preturilor si la carnea de pui sau de vita, deoarece consumul se va indrepta catre celelalte resurse de proteine, insa, in magazinele din Romania, exista in prezent carne de porc, pentru ca marii jucatori nu mai pot exporta.
“Daca pretul la carnea de porc este foarte sus si la carnea de pui si de vita va creste, deoarece consumul se va duce spre celelalte resurse de proteina. De aici dorinta de a ne intalni si de a da un semnal de alarma. Trebuie sa eradicam pesta din Romania. Azi avem noroc ca gasim carne in magazine pentru ca marii jucatori nu pot sa exporte. Romania este inchisa pentru export si atunci toata carnea care se produce in Romania vine in supermarketuri in mod special. Inca mai avem carne relativ ieftina, pentru ca nu se poate exporta, dar daca s-ar fi putut exporta, probabil, discutam azi la raft de un pret dublu fata de ceea ce este in prezent. Trebuie sa fim realisti, aceasta este partea buna, chiar daca tara este cu totul rosie”, a mai spus Timis.
Seful ARC considera ca problema porcului este o problema globala si nu doar Romania va avea probleme cu prezenta la raft a carnii de porc, ci multe din tarile lumii, iar criza alimentara despre care se vorbeste de 20 de ani este foarte aproape.
“Toate tarile vor incerca sa ia decizii economice foarte importante si de compensare a carnii de porc, dar acest proces va dura intre 3 si 5 ani, nu doar in Romania. (..) Se vorbeste de 10-15-20 de ani de criza alimentara care va veni, se pare ca suntem foarte aproape, pentru ca jumatate din proteina lumii a disparut. Nu poate pestele peste noapte (sa inlocuiasca porcul n.r.), poate puiul, deoarece ciclul este foarte mic. Se va manca mai mult pui decat porc”, a adaugat presedintele asociatiei.
Acesta a dat asigurari ca romanii vor avea carne de porc de sarbatori, insa a avertizat ca problemele vor incepe din februarie- martie, “cand se vor complica lucrurile”.
In opinia sa, Romania trebuia, pana in luna septembrie, sa rezolve cinci masuri urgente pe care le-a trasat Comisia Europeana, dar pe care nu le-a facut si “astazi se vede ce se intampla”.
“Trebuie rezolvata circulatia porcului si nu mai mult de 5 porci in gospodariile populatiei. Nu e problema daca l-ai taiat pentru necesitatile familiei, dar el circula in targuri si totul este la negru. Nu exista trasabilitate de la abator, chiar si la vita. Este mult de lucrat pe aceasta zona de sanatate animala si cu concurenta neloiala”, a precizat Radu Timis.
Nu in ultimul rand, presedintele ARC a subliniat ca aceasta epidemie a fost amplificata si de miscarea libera a animalelor, mai ales a porcilor mistreti. “Nu cred ca o tara europeana are atatia mistreti si atatia ursi si fiecare face dupa capul lui si nimeni cu raspundere. (...) Asociatiile Vanatorilor ar trebui sa vada si interesul national”, a concluzionat presedintele ARC.
Conform Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru siguranta Alimentelor, pesta porcina evolueaza in prezent in 254 de localitati din 28 de judete, cu un numar de 709 focare (dintre care 11 focare in exploatatii comerciale si 4 focare in exploatatii de tip A), in alte sapte judete fiind diagnosticate doar cazuri la mistreti.
Asociatia Romana a Carnii a organizat marti conferinta “Viitorul industriei de crestere si procesare a carnii de porc”, cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la infiintare.
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...