Producatorii europeni de lactate si carne de porc se tem de reactia Chinei la tarifele la automobile electrice
Joi, 13 Iunie 2024
Joi, 13 Iunie 2024
Presa de stat din China a dezvaluit ca firmele locale se pregatesc sa ceara demararea de anchete asupra unor importuri de lactate si carne de porc din UE, pe motiv ca beneficiaza de subventii, o masura care ar duce la suspendarea indelungata a schimburilor comerciale.
"Daca ai bariere suplimentare in calea schimburilor comerciale asta ar putea duce la modificarea pietelor globale", spune Kimberly Crewther, director la Asociatia producatorilor de lactate din Noua Zeelanda. Aceasta tara este cel mai mare exportator mondial de lactate dar si o oaza de productie pentru companii straine, inclusiv pentru grupul francez Danone.
In 2023, UE a fost a doua mare sursa de produse lactate pentru China, cu cel putin 36% din valoarea totala a importurilor, fiind devansata doar de Noua Zeelanda, potrivit datelor vamale chineze. Australia a fost al treilea mare exportator.
Chiar daca nu este clar deocamdata care sunt produsele pe care China ar putea sa le ia in vizor pentru represalii, laptele praf, smantana si laptele proaspat au fost principalele produse de export pe segmentul lactate, in valoare de 1,7 miliarde de euro, pe care UE le-a exportat anul trecut spre China, potrivit datelor Eurostat.
State membre UE precum Tarile de Jos, Franta, Germania, Irlanda si Danemarca au cea mai mare expunere pe piata chineza cand vine vorba de industria lactatelor.
Tarile de Jos, Danemarca si Franta sunt si mari furnizori de carne de porc, chiar daca Spania a fost anul trecut principalul furnizor al Chinei, fiind responsabila pentru aproape 23% din importurile totale de carne de porc ale Chinei, urmata de Brazilia si SUA.
Pe masura ce tensiunile comerciale dintre blocul comunitar si China se intensifica, unii oficiali europeni au tras un semnal de alarma impotriva introducerii de tarife suplimentare la produsele alimentare.
Cu prilejul unei vizite in China care a avut loc la finele lunii aprilie, comisarul european pentru Agricultura, Janusz Wojciechowski a spus ca intentia sa este "de a evita, atat cat este posibil, ca agricultura sa plateasca pentru problemele din alte sectoare". "Pozitia Uniunii Europene este aceea ca liberul schimb de alimente est un instrument foarte important pentru a asigura securitatea alimentara la nivel mondial", a adaugat Wojciechowski.
Istoric, China a avut o pozitie diferita cand vine vorba de produse alimentare, care au fost vizate deseori de tarife retaliatorii in cadrul precedentelor dispute comerciale. In luna ianuarie, coniacul a fost vizat de o ancheta demarata de Beijing, o masura perceputa ca fiind o reactie la sprijinul exprimat de Franta pentru o investigatie a UE asupra automobilelor electrice produse in China. De asemenea, in luna aprilie autoritatile chineze au adoptat o lege care le sporeste capacitatea de a reactiona daca SUA sau UE vor impune tarife la exporturile din a doua economie a lumii.
In 2023, in topul importurilor de condimente s-au aflat ghimbirul (114.000 tone), boiaua (110.600...
Cu toate acestea, evolutia in fiecare stat membru a fost diferita, scrie EuroMeatNews.com. ...
Realitatea ne arata insa ca, in UE, consumatorii sunt bombardati cu tot mai multe mentiuni, logou...