Pretul carnii de porc starneste preocupari la nivel mondial

Pretul carnii de porc starneste preocupari la nivel mondial


Evolutia pestei porcine africane in China, dar si in statele din sud-estul Europei pune o mare presiune pe pretul carnii de porc, dar si pe rezervele de carne. Am urmarit subiectul si va prezentam in continuare, cu ajutorul colegilor de la EuroMeatNews.com, o sinteza a noutatilor pe aceasta tema si nu numai.

Focarele de PPA pot afecta exporturile de carne de porc din UE. Cererea crescuta din partea Chinei si focarele pesta porcina africana din tarile est-europene ar putea duce la restrictionarea productiei si a exportului de porc, anunta Rabobank. "In toata Europa, majoritatea fermierilor raman precauti in legatura cu expansiunea, in ciuda preturilor mai mari... In Romania, in special, virusul a afectat porcii domestici, ca urmare a numarului mare de animale crescute in curte", mentioneaza raportul.

 

China apeleaza la rezervele de carne pentru a incetini ritmul de crestere a preturilor. Ministerul Comertului va colabora strans cu alte departamente pentru a usura presiunea ascendenta asupra preturilor si va scoate pe piata o parte din rezervele de carne ale tarii pe piata, potrivit AgriCensus. Este vorba nu doar de carne de porc, ci si de carne de vita si de miel congelata. "Vom continua sa incurajam si sa extindem importurile de carne de porc", a spus purtatorul de cuvant al ministerului, Gao Feng.

 

Danemarca va limita acvacultura in mare pentru a proteja mediul. Guvernul danez va frana dezvoltarea acvaculturii sale, contestata pentru impactul ei negativ asupra mediului inconjurator, informeaza AFP. "Danemarca a atins limita numarului de pesti care pot fi crescuti in mare fara a periclita mediul (...). Trebuie sa fim un pionier "verde", inclusiv in materie de piscicultura", a declarat ministrul danez al Mediului, Lea Wermelin, intr-un comunicat prin care a anuntat oprirea dezvoltarii fermelor maritime de acvacultura, publicat luni seara.

 

China creste tarifele la carnea de porc si carnea de vita din SUA. Taxele pentru importurile de carne de porc si de vita din SUA vor creste cu 10%, potrivit unor surse oficiale de la Beijing. Masura vine intr-un moment in care China creste constant importurile de carne de porc si de vita, intrucat evolutia pestei porcine africane din aceasta tara epuizeaza stocul intern de carne de porc.

 

Pretul carnii de porc in UE a revenit la nivelul din 2017. Cererea mare de carne de porc din China a dus la cresterea preturilor pe piata UE, Spania si Germania beneficiind cel mai mult de pe urma acestei situatii. Desi productia de porci din Uniunea Europeana este mai mica decat in ??anii precedenti, o intentie clara de a reconstitui efectivul in viitorul apropiat se poate observa in preturile la purcei, care au crescut de la 20 de euro la 35 de euro in ultimele 12 luni, potrivit unui raport Genesus Global.

 

Danezii, invatati cum sa cumpere mancare in mod responsabil. Consumatorii sunt pregatiti sa isi schimbe obiceiurile de cumparaturi si, intr-o mare masura sa caute mancare din surse durabile, sustine ministrul Alimentatiei din Danemarca. „Noi, politicienii, trebuie sa ne asiguram ca dorinta aceasta este sustinuta de informatii mai bune despre alimente. Informatiile publice in domeniul alimentar sunt esentiale pentru consumatori pentru a face alegeri sustenabile. Intreaga cultura alimentara daneza trebuie sa aiba un «impuls verde»", a declarat ministrul Alimentatiei, Mogens Jensen, care s-a angajat sa isi asume aceasta sarcina.

 

Zilnic, site-ul EuroMeatNews.com va prezinta cele mai noi informatii la nivel mondial din industria carnii si a sectoarelor conexe.



Poti fi interesat si de