Piata eCommerce din Romania a crescut cu peste 8%, anul trecut. +25% la comenzile de alimente
Joi, 20 Februarie 2025

Joi, 20 Februarie 2025
Potrivit datelor centralizate, in primul trimestru al anului trecut (ianuarie - martie), cresterea a fost moderata, cu un avans de 5% al valorii comenzilor si un numar de tranzactii mai mare cu 4%, in special datorita performantei solide din februarie (+9,5%).
Analiza MerchantPro Compass releva faptul ca trimestrul al doilea (aprilie - iunie) a inregistrat cea mai buna dinamica, cu o crestere de peste 12% a valorii comenzilor, cu un varf in luna aprilie, in care avansul fata de aprilie 2023 a atins 28%.
Mai departe, in trimestrul al treilea (iulie - septembrie), piata a continuat sa creasca intr-un ritm stabil, cu un plus de 11%, influentat pozitiv de cresterea numarului de comenzi din septembrie (+8,5%).
De asemenea, pe fondul alegerilor din noiembrie si al incertitudinii economice, ultimul trimestru al anului (octombrie - decembrie) a fost marcat de o crestere mai modesta, de sub 5% a veniturilor si o stagnare (+0,1%) la numarul tranzactiilor.
"Desi sezonul de sarbatori debutase cu luna octombrie cu o crestere de 10% la valoare, noiembrie si decembrie au inregistrat o crestere minima de 4%, respectiv 1%, pe fondul incertitudinii politice si unei scaderi a apetitului de cumparare, precum si a unei planificari mai atente a bugetelor de catre consumatori si retaileri", noteaza sursa citata.
Pe parcursul anului 2024, performanta eCommerce-ului din Romania a variat semnificativ in functie de domeniu. Astfel, categoria "Auto & Moto" a fost cea mai dinamica, cu o crestere de peste 50% a valorii comenzilor si un avans de 90% al numarului de tranzactii.
Totodata, segmentul "Beauty" a continuat sa creasca (+12,87%) in vanzari, desi numarul comenzilor a avut o crestere mai lenta, in timp ce categoria "Fashion" a raportat o contractie de 6,7%, iar Home & Deco a avut o scadere de 9,39% in valoarea comenzilor. In acelasi timp, articolele sportive au inregistrat un avans de 16%.
Pe segmentul Electronics, performanta a fost mixta, cu o crestere modesta a valorii comenzilor (+2,58%), dar o scadere a numarului de tranzactii (-4,66%), ceea ce sugereaza o tendinta de achizitii mai putine, dar cu o valoare mai mare per comanda.
Un trend pozitiv (+25%) au inregistrat si produsele alimentare (Groceries), iar pe verticala B2B, piata a ramas relativ stabila, cu o crestere de 5,91% a valorii comenzilor si o adoptie progresiva a solutiilor digitale.
MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adreseaza antreprenorilor din eCommerce din Romania si Europa, prin functionalitati competitive de eCommerce, servicii profesioniste de suport si solutii personalizate, adaptate necesitatilor specifice de dezvoltare.
Suma plătită este în valoare de 53,76 milioane de lei şi se acordă de la bugetul de stat, p...
Anunțul de suspendare, postat pe site-ul oficial al vămilor, nu a precizat motivul deciziei sau d...
În mai puțin de șase luni de la implementarea a cinci inițiative menite să asigure un număr...