Pesta porcina africana a ajuns si in Arges. A fost confirmata in satul Negrasi

Pesta porcina africana a ajuns si in Arges. A fost confirmata in satul Negrasi


Pesta porcina africana (PPA) a fost confirmata la patru porci dintr-o gospodarie din satul Negrasi din judetul Arges, aceasta fiind plasata sub supraveghere oficiala, a anuntat, vineri seara, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

"In data de 2.11.2018 Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti a confirmat aparitia virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la patru porci, dintr-o gospodarie din satul Negrasi, comuna Negrasi, judetul Arges. Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din judetul Arges s-a intrunit in aceasta dimineata, pentru a adopta planul de masuri privind controlul si combaterea acestei boli", se precizeaza in comunicat.

 

Gospodaria respectiva a fost plasata sub supraveghere oficiala, au fost aplicate masuri de restrictie pentru circulatia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor si a mijloacelor de transport, precum si dezinfectia exploatatiei.

 

Potrivit ANSVSA, in jurul focarului s-a stabilit o zona de protectie pe o raza de 3 kilometri, dar si o zona de supraveghere, pe o raza de 10 kilometri in jurul focarului.

 

Pana la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de imbolnavire sau mortalitate in gospodarii sau in exploatatii de tip comercial, de pe raza judetului, dar ancheta epidemiologica este in desfasurare.

 

Datele ANSVSA din 1 noiembrie arata ca pesta porcina africana (PPA) evolueaza in 276 de localitati din 17 judete, unde sunt active 1.062 de focare, dintre care 15 in exploatatii comerciale.

 

De asemenea, au fost inregistrate 142 de cazuri la mistreti. In total, au fost eliminati 356.144 de porci afectati de boala.

 

Pana la 1 noiembrie au fost despagubiti 7.785 de proprietari, valoarea totala a platilor fiind de 189,18 milioane de lei.

 

Prezentei virusului PPA in tara noastra a fost semnalata pentru prima oara pe 31 iulie 2017, in judetul Satu-Mare.

 

Specialistii veterinari afirma ca orice suspiciune de boala trebuie anuntata imediat medicului veterinar sau DSVSA judeteana, iar pentru a impiedica raspandirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate si neutralizate, in timp ce proprietarii vor fi despagubiti de catre stat, in conditiile prevazute de legislatie.

 

Pesta porcina africana este o boala virala a porcinelor domestice si salbatice, cu evolutie rapida si mortalitate de pana la 100% pentru porcii care se imbolnavesc. Pentru aceasta boala nu exista vaccin si nici tratament. Singurele metode de preventie eficiente sunt mentinerea unui nivel inalt de biosecuritate la ferme si gestionarea rapida si eficienta a posibilelor focare de boala - raportare, restrictii privind miscarea animalelor, a produselor si subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile si controlul circulatiei animalelor.

 

Potrivit autoritatilor veterinare, pesta porcina africana nu afecteaza si nu se transmite la oameni, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire, insa exista un impact la nivel social si din punct de vedere economic.



Poti fi interesat si de