Mai mult de jumatate dintre romani vor folosi comertul online pana in 2025

Mai mult de jumatate dintre romani vor folosi comertul online pana in 2025


Piata de ecommerce din Romania devine tot mai puternica in Europa de Sud-Est, cu o crestere mai rapida decat media globala, de 16,6% pe an, ajungand astfel la o valoare totala de 10 miliarde de euro pana in 2025, iar comertul electronic va fi folosit de 54% dintre locuitorii tarii, conform datelor din eBook eCommerce Growth Strategies.

Raportul mai semnaleaza ca veniturile de pe piata comertului electronic din Romania vor ajunge la 7 miliarde de euro in 2023, respectiv la aproape 12 miliarde de euro pana in 2027.

 

Piata de ecommerce locala are in jur de 100 de magazine online, care inregistreaza peste 1.000 de comenzi pe zi. Cu toate acestea, este de asteptat sa creasca pana la de trei ori in urmatorii ani, pe baza diferitelor tendinte de transformare digitala care vor defini comertul electronic local, arata raportul de date si strategii de crestere pentru magazinele online din Romania, realizat de Limitless Agency.

 

"Avand toate motivele sa se dezvolte accelerat, piata de ecommerce din Romania va inregistra cresteri anuale mai mari decat media globala, care este de 10%. Patrunderea internetului in aproape toate zonele din tara, alaturi de infrastructura moderna a tehnologiilor si simplificarea procesului de achizitie online determina tot mai multi romani sa comande online, inclusiv in mediul rural, renuntand la achizitiile din magazine fizice. Astfel, piata de ecommerce a generat un venit mediu per utilizator de peste 484 euro in 2022 la nivel local, care, pana in 2027, va creste la aproape 900 euro per utilizator. Prin urmare, in urmatorii ani, Romania va deveni un reper pe harta regionala a ecommerce-ului", a declarat Daniel Slavenie, CEO&Partner Limitless Agency.

 

Potrivit datelor eBook eCommerce Growth Strategies, numarul utilizatorilor de comert electronic ar urma sa creasca la 10,6 milioane pana in 2025, reprezentand aproape 54% din populatia Romaniei, si la peste 11 milioane de utilizatori pana in 2027. In prezent, in Romania, doar 45% dintre romani comanda online, desi rata de penetrare a Internetului este de peste 90%. Comparativ, in tarile nordice procentul celor care comanda online ajunge si la 95%.

 

Ponderea cea mai mare a persoanelor care au facut cumparaturi online a fost inregistrata in regiunile nord-vest si centru. Totusi, in ansamblu, cei din Bucuresti si judetul Ilfov au avut cea mai mare pondere, de 58,3%, in anul 2022, declarand ca au achizitionat produse prin internet in ultimele trei luni.

 

Aproape 50% dintre romanii care comanda online plaseaza doua comenzi in 3 luni si doar 12% comanda de pana la 6 ori pe luna. De asemenea, 49% dintre romani platesc mai mult pentru un brand pe care il stiu, iar 57% platesc mai mult pentru un produs eco-friendly.

 

In 2022, romanii au cumparat online produse din categoriile: Fashion - 2,63 miliarde euro (46% din piata de ecommerce); Electronice - 1,1 miliarde euro (19% din piata de ecommerce); Ingrijirea personala si a casei - 885 milioane euro (15% din piata de ecommerce); Jucarii, hobby, bricolaj - 590 milioane euro (10% din piata de ecommerce); Mancare - 146 milioane euro (2,6% din piata de ecommerce); Mobila -125 milioane euro (2,2% din piata de ecommerce); Muzica, filme, jocuri - 88,9 milioane euro (1,5% din piata de ecommerce); Bauturi - 32,1 milioane euro (0,5% din piata de ecommerce).

 

In acelasi timp, 21% dintre romani comanda online de pe site-uri din afara tarii. Aproape o treime dintre romani prefera sa cumpere online din magazinele din China (27%), statele membre UE (23%) si SUA (4%).

 

Printre motivele principale pentru care romanii cumpara online se afla castigarea timpului (85%), evitarea stresului la cumparaturi in magazinele clasice (70%) si posibilitatea de a economisi (69%), mai semnaleaza raportul. In acelasi timp, argumentele celor care nu cumpara online sunt: vor sa vada produsele inainte de achizitie (64%), nu au incredere ca vor primi ceea ce comanda (55%), se tem ca taxele de livrare sunt prea mari (50%) si nu stiu cum sa comande online (15%). De asemenea, sunt multi oameni care nu comanda online pentru ca nu gasesc informatii complete despre produs, imagini, descrieri sau recenzii pentru produse.

 

In ceea ce priveste metoda preferata de plata, in continuare plata ramburs este cea mai folosita (31%), urmata de plata online prin card de debit sau credit (26%), portofel digital si mobil (23%), transfer bancar (19%) si alte metode.



Poti fi interesat si de