MADR lucreaza la o schema de sprijin pentru relansarea cresterii porcului in Romania
Miercuri, 13 Mai 2020
Miercuri, 13 Mai 2020
"Pentru ca stiu ca exista o problema reala a cresterii porcului in Romania si a carnii de porc, din nefericire si in urma evolutiei explozive din ultimii ani a pestei porcine africane, capacitatea de productie in acest domeniu este sub 30% din consum. Pe de alta parte, ne confruntam cu stocuri mari de carne de porc chiar si la aceasta capacitate scazuta, pentru ca din alte zone vin cantitati mari de carne la preturi mult mai mici. Lucram la o schema de sprijin, pe de o parte si de a relansa cresterea porcului in Romania, dar in acelasi timp sa combatem si sa eradicam pesta porcina africana. De aceea, pentru a nu politiza acest aspect, pentru ca am vazut ca exista aceasta tendinta, vom lansa un proiect de lege care cred ca va fi acceptat in Comisia de Agricultura de catre tot spectrul politic, prin care sa incercam sa fundamentam aceasta relansare a cresterii porcului in Romania", spus Oros.
El a precizat ca prin acest proiect de lege se va respecta si traditia cresterii porcului in gospodariile populatiei, dar in acelasi timp se va oferi ocazia cresterii in sistem industrial astfel incat in cativa ani consumul intern sa fie acoperit din productia interna.
"Vrem sa respectam si traditia, cresterea porcului in gospodarie, dar in acelasi timp sa gasim o modalitate de a respecta masuri de biosecuritate care sa dea ocazia celor care cresc porcul in sistem comercial, in sistem industrial, sa o poata face, pentru ca in cativa ani sa ajungem ca macar consumul intern sa fie acoperit de productia interna si sa folosim in hrana acestor animale multe dintre cerealele pe care le exportam. Vrem sa iesim din aceasta paradigma a faptului ca exportam materie prima si importam produse finite generand in 5 ani de zile un deficit al balantei comerciale de peste 1,2 miliarde de euro. Ne gandim si la relansarea cresterii porcului in sistem industrial, in sistem comercial, dar atunci cand o facem, sa tinem cont si de masuri de biosecuritate, pentru ca din nefericire aproape toata suprafata tarii in toate judetele sunt focare active de pesta porcina africana", a subliniat Oros.
Romania a inregistrat in 2019 un deficit de 1,225 miliarde de euro in comertul cu produse agroalimentare, in crestere cu peste 8% fata de 2018, cand s-a cifrat la 1,133 miliarde de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).
Anul trecut, importurile de carne de porc au crescut din punct de vedere valoric fata de 2018, in conditiile in care din punct de vedere cantitativ au scazut usor, ocupand insa in continuare prima pozitie in topul produselor aduse de pe piata externa.
Astfel, in perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2019 au fost importate 288.417 tone de carne de porc, pentru care s-au cheltuit 629,5 milioane de euro, in timp ce anul anterior s-au adus de pe piata UE si din tari terte 294.007 tone, in valoare de 519,2 milioane de euro.
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...