MADR: Comisia Europeană a rambursat aproape un miliard de euro României pentru plăţile în avans către fermieri
Miercuri, 07 Ianuarie 2026
Miercuri, 07 Ianuarie 2026
"Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plăţile noastre către fermieri sunt bine fundamentate şi eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme şi pentru a menţine stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat", a declarat ministrul de resort, Florin Barbu, citat în comunicat.
Potrivit ministerului de resort, în urma rambursării încasate în data de 5 ianuarie 2026, valoarea totală a rambursărilor de la Comisia Europeană (CE), în perioada 2025-2026, se ridică la aproximativ 4,08 miliarde euro şi include toate defalcările pe fonduri europene gestionate de România.
Prin aceste rambursări se confirmă corecta derulare a plăţilor către fermieri, se asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăţi şi se diminuează presiunea asupra bugetului naţional, fondurile fiind decontate de Comisia Europeană, notează MADR.
Reprezentanţii ministerului precizează că, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), va continua autorizarea şi plata sumelor aferente campaniei în curs, în aşa fel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul care li se cuvine.

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roş...
În rândul ţărilor pentru care sunt disponibile datele, cel mai ridicat preţ mediu pen...
"Produsele alimentare nu mai sunt evaluate doar prin gust sau preţ. Consumatorii sunt din ce &ici...
