Mureş: Peste 800 de oi sacrificate în noul focar de pesta micilor rumegătoare, confirmat la Viişoara
Vineri, 10 Iulie 2026
Vineri, 10 Iulie 2026
'Este vorba despre o exploataţie cu 847 de ovine, care existau la data recoltării probelor. Între primul focar pe care l-am eradicat fix acum o lună şi acesta există o legătură, erau două turme care păşunau alăturat. Turma a fost contaminată, este un număr foarte mare de mortalităţi, 160 de tineret ovine, miei, au murit în acest timp', a declarat presei directorul adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureş, Lucian Goga.
Acesta este cel de-al doilea focar de pesta micilor rumegătoare din comuna Viişoara, plus unul în judeţul Braşov, motiv pentru care Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a instituit carantină naţională de 30 de zile pentru ovine şi caprine.
'Aş face ape la toţi crescătorii de ovine să nu facă mişcări de animale necontrolate, să nu cumpere, să nu achiziţioneze ovine, să nu tundă oile, pentru că încă este pe sfârşit sezonul de tuns al oilor, deci să nu le tundă decât dânşii, şi după aceea să sterilizeze instrumentarul, să nu vândă lână, să nu vândă miei, să nu vândă ovine şi, de asemenea, să nu cumpere, lucru de altfel interzis de decizia Uniunii Europene', a arătat Lucian Goga, care a precizat că virusul pestei micilor rumegătoare nu se transmite la om şi nu afectează siguranţa alimentelor.

Găzduită de un oraș vibrant și bogat din punct de vedere cultural, vizita de patru zile a oferit ...
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, ministrul Tanczos Barna şi echipa MADR au formulat o seri...
Simonis a detaliat, în şedinţa de plen extraordinară, că este vorba despre 50.000 de lei so...
