Lidl deschide magazinul cu nr. 249, al 14-lea din acest an

Lidl deschide magazinul cu nr. 249, al 14-lea din acest an


Mai mare si mai modern. Asa poate fi descris pe scurt noul magazine Lidl din Braila, care va fi deschis pe 25 iulie. Practic, este vorba despre un fost magazin, refacut din temelii.

Centrul comercial a fost inchis la inceputul acestui an pentru o ampla operatiune de reconstructie. Noul magazin  are o suprafata de vanzare de peste 1.300 metri patrati si dispune de aproximativ 130 de locuri de parcare, iar administratorii sustin ca in procesul de constructie s-au implementat cele mai noi si moderne tehnologii.

 

Magazinul Lidl situat pe bulevardul Dorobantilor, aproape de Bariera Calarasi, este deja aproape gata sa isi primeasca clientii. Inaugurarea noului magazin va avea loc joi, 25 iulie, si asa cum se obisnuieste la astfel de evenimente in prima zi vor fi promotii speciale. Astfel, administratorii Lidl anunta ca vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar si la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri si altele.

 

Orarul de functionare va fi de luni pana sambata, intre 07:30 si 22:00, iar duminica intre 08:00 si 20:00. Odata cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 25 de noi locuri de munca, anunta reprezentantii Lidl, care se mai lauda cu faptul ca tehnologiile implementate in procesul de constructie au fost menite sa asigure standarde inalte de eficienta energetica. Astfel, in unitate au fost instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezenta si sisteme de recuperare a caldurii, integrate in instalatiile de ventilatie.

 

De la inceputul anului si pana in prezent discounterul a inaugurat 13 magazine, in conditiile in care planul este sa deschida cel putin 15 magazine pentru anul financiar 2019 (inceput la 1 martie n.r.)

 

Lidl este parte a grupului Schwarz, cu sediul central in Neckarsulm, Germania. Lidl este prezent in 30 de tari din intreaga lume si in prezent opereaza aproximativ 10.500 de magazine si peste 150 de centre logistice in 29 de tari la nivel mondial. In prezent, Lidl are aproximativ 260.000 de angajati, dintre care peste 6.000 in Romania. Compania a raportat anul trecut o cifra de afaceri neta de peste 7,7 miliarde de lei, in crestere cu 20% fata de anul precedent si un profit net de 412 milioane de lei, marcand un plus de 17%.



Poti fi interesat si de