Fondurile pentru dezvoltarea fermelor mici au fost epuizate

Fondurile pentru dezvoltarea fermelor mici au fost epuizate


Agentia pentru Finantarea Investi?iilor Rurale anunta epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru dezvoltarea fermelor mici, inainte de data inchiderii sesiunii.

AFIR a primit online 6.372 de solicitari de finantare in valoare totala de 95.580.000 euro. Alocarea financiara stabilita pentru sesiunea anuala 2018 a submasurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” a fost de 47.790.000 euro. Sesiunea de primire a cererilor de finantare a fermelor mici fost deschisa pe 1 august 2018 si avea prevazut ca termen limita de depunere data de 31 decembrie 2018.

 

„Subliniez faptul ca toate activitatile pe care solicitantul se angajeaza sa le efectueze prin Planul de afaceri sunt obligatorii, pentru mentinerea sprijinului acordat, pe toata perioada Contractului de finantare, respectiv perioada de implementare si de monitorizare a investitiei finantate prin PNDR 2020. Am reusit pana acum sa acordam sprijin financiar pentru mai mult de 25.700 de mici fermieri, care au solicitat finantari de peste 160 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor exploatatii agricole. Valoarea platilor efectuate pana in prezent acestor fermieri este de aproximativ 123 milioane de euro”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agentiei.

 

Conform Regulamentului de organizare si functionare al procesului de selectie si al procesului de verificare a contestatiilor pentru proiectele aferente masurilor din PNDR 2020, in cazul atingerii plafonului stabilit de 200% din alocarea disponibila, sesiunea de depunere a proiectelor se inchide automat, inainte de termenul limita.



Poti fi interesat si de