Doraly Expo Market deschide un nou magazin cash&carry, pe o suprafata de 9.200 mp
Joi, 26 Noiembrie 2020
Joi, 26 Noiembrie 2020
Conform unui comunicat, cladirea recent finalizata este inchiriata integral unui nou magazin de tip cash&carry, denumit "Noi". Doraly ajunge astfel la o suprafata comerciala inchiriabila de circa 95.000 mp, dezvoltata pe un teren cu o suprafata de circa 280.000 mp.
Prin deschiderea magazinului "Noi", ponderea segmentului cash&carry creste la 50% din suprafata comerciala, transformand astfel Doraly in parcul cu cea mai mare suprafata destinata acestui tip de magazine. Restul suprafetei este ocupata in prezent de magazine angro si retail, depozite si birouri.
"Suntem entuziasmati sa gazduim in Doraly un nou brand romanesc aflat la inceput de drum. Acesta indeplineste toate premisele pentru a deveni o ancora comerciala, atat datorita gamei variate de produse la preturi accesibile, cat si a spatiului comercial modern si usor accesibil clientilor. Strategia de dezvoltare a Doraly Expo Market are la baza extinderea suprafetei comerciale in scopul diversificarii categoriilor de produse, prin atragerea comerciantilor interesati de modelul de business multichannel si care ofera produse la preturi foarte accesibile, care scad odata cu cresterea cantitatii comandate, de aceasta facilitate beneficiind si cumparatorii online, pe platforma doraly.ro", a declarat Gheorghe Iaciu, fondator Doraly.
Pozitionat pe DN2 si in imediata proximitate a soselei de centura, in Afumati, Expo Market Doraly atrage un mix unic de consumatori, de la micii comercianti care se aprovizioneaza de la magazinele angro, la consumatorii finali care sunt atrasi de magazinele de tip cash&carry si retail. Traficul inregistrat anual este de peste 3 milioane de vizitatori.
Infiintat in 1993, Doraly Expo Market este primul parc comercial angro specializat in produse alimentare si non-alimentare din Romania. Dezvoltat pe o suprafata de teren de 280.000 de metri patrati, pe ambele parti ale Sos. Bucuresti - Urziceni, in Afumati, judetul Ilfov, Doraly dispune de 38 de pavilioane moderne, cu o suprafata totala inchiriabila de circa 95.000 mp si aproximativ 4.000 de locuri de parcare, inclusiv subteran. Parcul comercial gazduieste peste 420 de producatori, importatori si distribuitori si o gama variata de peste 550.000 de produse, de la alimente la detergenti si cosmetice, ingrijire personala, decoratiuni, instalatii electrice, instalatii si obiecte sanitare, electronice si electrocasnice, articole de menaj, jucarii, birotica si papetarie.
2024 Holiday Shopping Report a fost realizat online in septembrie si octombrie 2024, prin interme...
In randul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare crestere a volumul...
„De Black Friday 2024, peste 2,5 milioane de clienti eligibili beneficiaza de solutii de pl...