Cora investeste 3 mil. euro in primul hypermarket deschis in Romania

Cora investeste 3 mil. euro in primul hypermarket deschis in Romania


La 16 ani de la inaugurare, hypermarketul Cora Pantelimon, primul deschis in Romania de grupul franco-belgian Louis Delhaize, trece printr-un amplu proces de modernizare. Investitia se ridica la 3 milioane de euro.

Astfel, hypermarketul Cora Pantelimon devine primul din retea care se transforma si le propune consumatorilor un format inovator si intuitiv, in care experienta de shopping sa fie cat mai fluenta.

 

“Cora Pantelimon are, inainte de orice, o valoare sentimentala deosebita pentru noi. De el se leaga destinele a numerosi membri ai echipei Cora care au fost cu noi la inceput de drum si ne sunt si astazi alaturi. Cu ajutorul lor am construit un model de business functional, care se bucura de increderea a mii de romani. Ma bucura gandul ca acestia vor descoperi, in curand, un nou magazin, al carui concept ii are in centru pe consumatorii de tip nou, care isi doresc acces facil in magazin si o experienta de shopping inedita. Nu schimbam doar mobilierul, proiectul este de anvergura pentru ca, la final, consumatorii sa poata cumpara la fel de rapid ca dintr-un magazin de proximitate mii de produse pe care nu le pot gasi decat intr-un hypermarket”, a spus Thierry Destailleur, directorul general al Cora Romania.

 

“Noul magazin Cora Pantelimon isi intampina clientii cu o intrare optimizata, gandita pentru a facilita accesul clientilor in magazin. De asemenea, avem mobilier nou in zona de mezeluri si lactate, un spatiu amplu dedicat produselor bio si o zona moderna dedicata clientilor, care faciliteaza interactiunea cu personalul magazinului. E interesant de stiut ca numele raioanelor a fost stabilit impreuna cu clientii Cora, ei fiind cei care au ales titulatura fiecarui univers”, a declarat Anca Popescu, directorul hypermarketului Cora Pantelimon.

 

“Luna aceasta  am incheiat prima etapa a transformarii Cora Pantelimon, urmeaza etapa a doua a acestui proiect de anvergura, pe care il vom finaliza in primele luni ale anului 2020. Procesul de regandire si reinventare pentru a anticipa nevoile clientilor nostri este insa unul permanent”, a mai spus Anca Popescu.

 

Procesul de modernizare va continua in toate cele 11 hypermarketuri Cora din Romania respectand de fiecare data specificul local al preferintelor clientilor si perfectand experienta la cumparare pe care retailerul le-o ofera clientilor sai.

 



Poti fi interesat si de