Comisia Europeana cere Romaniei sa opreasca exportul a 70.000 de oi catre state arabe
Vineri, 12 Iulie 2019

Vineri, 12 Iulie 2019
70.000 de oi urmeaza sa fie incarcate pe nava Al Shuwaikh, detinuta de compania Kuweit Livestock Transport & Trading (KLTT), cunoscuta si sub numele de Al Mawashi si vor fi transportate catre Kuwait, Qatar si Emiratele Arabe Unite, unde are loc, in august, "Festivalul sacrificiului", potrivit mediafax.
Solicitatea comisarului european, care a postat scrisoarea catre Daea pe Twitter, survine unei sesizari din partea organizatiilor care lupta pentru drepturile animalelor, precum Eurogroup for Animals.
Comisarul spune in scrisoare ca animalele vor fi expuse unor temperaturi extreme, iar prevederile legale din domeniu interzic transportul acestora in astfel de conditii. In scrisoare, comisarul precizeaza ca a mai atras atentia autoritatilor romane asupra unor astfel de situatii, si ca a primit asigurari ca legislatia romana va fi modificata pentru a preveni astfel de situatii.
KLTT este un mare exportator de ovine din Australia, iar anul trecut a fost subiectul unui scandal major adus in atentia mass-media de catre Animals Australia. Aceasta companie are un istoric plin de incalcari ale drepturilor animalelor si este responsabila pentru decesele in timpul transportului naval a peste un milion de animale, arata un raport al https://www.eurogroupforanimals.org.
In primele patru luni ale anului, exporturile FOB au insumat 31,457 miliarde euro,, in crestere c...
Lansata in iunie 2024, investigatia este vazuta ca o masura de retorsiune la acele taxe vamale si...
FAO publica lunar propriul sau Food Price Index, care masoara modificarile de preturi inregistrat...