Comisia Europeană doreşte ca acordul comercial UE-Mercosur să devină aplicabil înaintea votului din Parlamentul European
Marti, 13 Ianuarie 2026
Marti, 13 Ianuarie 2026
"Tratatul permite această posibilitate" a unei aplicări provizorii, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill, fără a dezvolta subiectul. El a adăugat doar că se fac eforturi pentru a convinge eurodeputaţii să valideze acordul la votul din Parlamentul European, care nu a fost încă programat, dar este aşteptat să se desfăşoare în februarie, martie sau aprilie.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen , va semna sâmbătă în Paraguay acordului comercial dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, alcătuit din Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia.
Acordul a fost votat vineri în Consiliul UE prin majoritate calificată. Franţa, Austria, Irlanda şi Ungaria au votat împotrivă, iar Belgia s-a abţinut. Franţa a cerut de asemenea un vot pentru a garanta că acest acord nu va fi aplicat provizoriu înainte de ratificarea sa de către Parlamentul European. Totuşi, o declaraţie pe această temă a fost retrasă de pe ordinea de zi, la cererea Germaniei în special, potrivit Franţei.
Germania speră ca acest acord să o ajute să-şi revitalizeze industria, axată pe exporturi şi confruntată cu scăderea competitivităţii în urma pierderii sursei de energie ieftine ruseşti şi a deciziei preşedintelui american Donald Trump de a creşte taxele vamale.
În schimbul înlesnirii accesului produselor industriale pe piaţa statelor din Mercosur, produsele agricole sud-americane, care în general beneficiază de un avantaj de cost în faţa celor europene şi de standarde de mediu mai relaxate, vor putea pătrunde mai uşor pe piaţa UE. Această situaţie dezavantajează fermierii europeni şi statele UE cu sectoare agricole puternice, precum Franţa, ţară unde protestele fermierilor continuă, cu o serie de blocade asupra porturilor luni dimineaţă.

Potrivi unui comunicat de presă transmis de Prefectura Sibiu, cele mai multe animale bolnave sunt...
"Stimaţi USR-işti, aţi citit studiile de impact ale acestui acord? Ştiaţi că se estimează o pierd...
"Acordul UE-Mercosur va duce la creşterea exporturilor României! Dincolo de ipocrizia unor ...
