Ciolos: Romania pierde valoare adaugata transportand animale vii
Miercuri, 18 Decembrie 2019
Miercuri, 18 Decembrie 2019
“Exista o ingrijorare in Parlamentul European in mai multe grupuri, inclusiv in grupul nostru, legat de conditiile de bunastare a animalelor care trebuie respectate atunci cand se transporta animale vii si in numar mare, asa cum e cazul cu oile din Romania. Stiu ca autoritatile romane au explicat toate verificarile pe care Autoritatea Sanitar-Veterinara le face pentru a se asigura ca aceste conditii sunt respectate, conditii de spatii, de hrana, de apa samd”, a declarat Ciolos jurnalistilor romani la Strasbourg.
“Astazi or sa fie mai multi membri ai PE care or sa-si exprime in continuare ingrijorarea pentru ca vad ca tot apar accidente de acest fel”, a spus el, referindu-se la dezbaterea de marti din PE despre actiuni care trebuie intreprinse atat la nivelul UE, cat si la nivel national pentru a imbunatati siguranta si bunastarea animalelor transportate catre tari terte dupa accidentul din 24 noiembrie, cand o nava care se indrepta spre Arabia Saudita a esuat langa portul romanesc Midia, ducand la decesul majoritatii celor peste 14.000 de oi aflate la bord.
“Eu cred ca dincolo de explicatiile pe care autoritatile romane le pot da, ar trebui o discutie in Romania, si in momentul in care noi vom ajunge la guvernare avem intentia de a aborda acest lucru foarte direct, si o sa-l discut si cu premierul Orban de altfel... Noi trebuie sa schimbam modul nostru de gandire si de abordare a acestui subiect nu doar din perspectiva asta a bunastarii animalelor, ci din perspectiva economica. Sa exporti animale vii inseamna nu doar un risc de a nu putea respecta anumite reguli privind bunastarea animalelor, ci sunt si anumite probleme economice. Romania pierde valoare adaugata, economia romaneasca pierde valoare adaugata transportand animale vii. O mare parte a acestor animale ar trebui abatorizate in Romania si transferate carcasele. Din aceasta perspectiva ar trebui negociate contracte cu beneficiarii care sunt interesati de sectorul ovin din Romania”, a afirmat Dacian Ciolos, fost comisar european pentru agricultura.
El crede ca daca s-ar investi in capacitati de abatorizare “in a face astfel incat aceste abatoare sa apartina crescatorilor de animale, am avea de castigat si din punct de vedere economic si Romania, si crescatorii de animale, si am evita si acest gen de discutii si de probleme”.
Intrebat daca in urma unei astfel de strategii nu s-ar pierde unele piete din lumea araba, Dacian Ciolos a spus ca problema poate aparea doar partial.
“Nu, pentru ca se pot negocia, poate ca sunt anumite cazuri specifice in care beneficiarii cer animale vii, dar cred ca, daca se negociaza in conditii bune, pot fi convinsi acesti parteneri sa achizitioneze, pentru ca sectorul ovin romanesc e unul competitiv la nivel european si ar putea ramane competitiv si daca ar face sacrificarea si abatorizarea animalelor in Romania. Putem respecta chiar anumite conditii de carne halal, care pot sa fie cerute pe anumite piete arabe”, a mai afirmat eurodeputatul PLUS.
El a reiterat ca daca nu respecta regulile privind bunastarea animalelor Romania risca masuri coercitive, la fel ca orice tara europeana. “Deocamdata sunt trase semnale de alarma si de ingrijorare vizavi de riscul de a nu respecta anumite conditii... Acest risc va ramane si atentia va ramane concentrata pentru ca sunt anumite grupuri politice care sunt foarte interesate de acest subiect al bunastarii animalelor”, a mai afirmat Dacian Ciolos.
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...