Carrefour doneaza 200.000 euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente medicale

Carrefour doneaza 200.000 euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente medicale


Carrefour Romania si Fundatia Carrefour sustin Crucea Rosie Romana in lupta impotriva pandemiei Covid-19 si doneaza 200.000 euro, bani ce vor fi folositi pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din linia intai din tara, recomandate de catre Ministerul Sanatatii.

"Suntem recunoscatori intregului mediu de afaceri, care a reactionat cu atat de multa deschidere la nevoile unei tari aflate in stare de urgenta. Este un moment crucial, in care toate eforturile ce vin sa ne sustina isi gasesc ecou intr-o miscare de solidaritate cu impact pozitiv asupra diminuarii efectelor acestei crize sanitare", a declarat Nelu Tataru, ministrul Sanatatii.

 

Pe lista spitalelor ce urmeaza sa primeasca echipamente medicale, la recomandarea ministerului, se afla: Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta, Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie "Victor Babes" Craiova si Spitalul Clinic de Boli Infectioase "Victor Babes" Timisoara.

 

"Suntem intr-un punct greu de determinat al combaterii COVID-19 si demersurile noastre, mediul de afaceri si societate civila, sunt inca departe de a fi incheiate. Ramanem alaturi de cadrele medicale si le multumim pentru responsabilitatea cu care se ingrijesc zi de zi de pacientii aflati in spitale, in carantina sau izolare. Aportul fiecaruia dintre noi este esential in perioada urmatoare si fiecare batalie castigata este importanta, pana la iesirea cu bine din aceasta criza. Coeziunea intre diferitele entitati este extrem de necesara in acest moment si este bine sa stim ca ne putem baza unii pe ceilalti", a declarat Anca Damour, Executive Board Member Carrefour Romania.

 

Printre echipamentele de uz medical ce vor ajunge catre spitale se numara: solutii dezinfectante, masti, manusi si combinezoane, protectii pentru incaltaminte si viziere medicale, ochelari de protectie cu aerisire indirecta.

 

"Crucea Rosie Romana este mandra sa duca mai departe eforturile convergente ale partenerilor nostri si sa indeplineasca un rol si o responsabilitate atat de mari in aceste vremuri dificile. Suntem recunoscatori pentru toata increderea cu care ne investesc colaboratorii nostri", a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Rosie Romana.

 



Poti fi interesat si de