Carrefour, profit in crestere cu 7,4% in 2019


Grupul francez de distributie Carrefour a raportat o crestere accelerata a vanzarilor in trimestrul patru al anului trecut, gratie rezultatelor solide din Brazilia, in timp ce greva din decembrie a afectat afacerile hypermarket-urilor din Franta, transmite Reuters.

Carrefour, cel mai mare grup european de distributie, este in mijlocul unui plan de relansare pe cinci ani, lansat in 2018 si destinat reducerii costurilor si dezvoltarii ofertei online pentru a putea concura mai bine cu rivali precum Amazon. Intr-un comunicat publicat joi, Carrefour a confirmat toate obiectivele din acest plan.

 

Pentru anul 2019, Carrefour se asteapta la un profit operational de 2,09 miliarde euro, in crestere cu 7,4% la un curs de schimb constant. Rezultatele anuale complete pentru anul 2019 urmeaza sa fie publicate de Carrefour in data de 27 februarie.

 

"Anul 2019 marcheaza un punct de cotitura important pentru grupul nostru. Carrefour a realizat o crestere solida si profitabila. Planul nostru de transformare incepe sa dea roade", a declarat directorul general Alexandre Bompard.

 

In trimestrul patru al anului trecut, Carrefour a realizat o cifra de afaceri de 21,74 miliarde euro, in crestere cu 3,1% comparativ cu trimestru precedent, dupa un avans de 2,3% in trimestrul al treilea. In Brazilia vanzarile au crescut cu 7,6% insa in Franta au scazut cu 0,9%, in special din cauza unei contractii de 3,4% a vanzarilor in hypermarket-uri.

 

In Romania, Grupul Carrefour numara 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri 'Carrefour', 218 supermarketuri (203 magazine 'Market' si 15 magazine 'Express Orange'), 42 de magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact' si un magazin de comert online.



Poti fi interesat si de