Anuga 2021 – o editie dominata de optimism si inovatie

Anuga 2021 – o editie dominata de optimism si inovatie


Editia din acest an a Anuga, cel mai important targ dedicat industriei alimentare, a depasit toate asteptarile, dupa ce a inregistrat peste 70.000 de vizitatori din aproape 170 de tari.

Peste 4.600 de expozanti din aproape 100 de tari au participat la editia cu numarul 36, care a avut loc in perioada 9 – 13 octombrie, la Köln. Gradul de participare a fost redus cu aproape jumatate fata de Anuga 2019. Centrul expozitional a fost amenajat conform regulilor sanitare, cu un spatiu mai mare intre standuri. De la eveniment au lipsit nume mari din sectorul de carne si preparate din carne, dar cei care au participat au raportat discutii excelente cu clientii si vizitatori specializati.

 

Cu un nivel ridicat de optimism si de satisfactie resimtit in randul expozantilor si al vizitatorilor, Anuga a demonstrat inca o data ca evenimentele de asemenea dimensiuni sunt posibile din nou.

 

Temele principale ale targului au fost sustenabilitatea, bunastarea animalelor si produsele fara carne.

 

Pentru multi dintre participanti, Anuga a fost primul eveniment la care au putut fi prezenti dupa o absenta de mai bine de un an si jumatate.

 

A fost o editie speciala, cu un concept hibrid, care a pus la dispozitia expozantilor, vizitatorilor si jurnalistilor o platforma digitala: Anuga @home. Conferinte precum Newtrition X sau New Food, alaturi de multe alte evenimente si congrese transmise digital, au fost primite cu mult interes, mai ales ca au fost sustinute de experti renumiti in sectorul de comert si industria alimentara. In total, in trei zile de targ, au fost difuzate peste 6.380 de minute in 353 de formate.

 

Sub tema centrala „Transforma”, expozantii din intreaga lume au aratat ca industria alimentara face pasi suplimentari catre un sistem alimentar mai durabil si mai eficient. Anul acesta, targul a abordat o serie de subiecte de viitor si a scos in evidenta, printre altele, inovatii din domeniul proteinelor pe baza de celule, inlocuitori de carne, eticheta curata sau fara E-uri.

 

Cresterea numarului de sortimente pe baza de plante, produse alternative sau care prezinta beneficii pentru sanatate, confirma aceste evolutii din piata. Dar si in sectoarele carnii, pestelui si laptelui, producatorii mizeaza pe productia durabila, bunastarea animalelor si protejarea mediului.

 

Anuga in cifre:

4.643 de companii din 98 de tari au participat la Anuga 2021 pe un spatiu expozitional de 244.400 m². Dintre acestea, 400 de expozanti au fost din Germania si 4.243 erau din strainatate. Ponderea expozantilor straini a fost de 92%. Peste 70.000 de vizitatori comerciali din 169 de tari au participat la Anuga 2021, cota de internationalizare fiind de 76%.

 

Urmatoarea editie a expozitiei va avea loc in perioada 07-11 octombrie 2023.



Poti fi interesat si de