ANSVSA: Medicamentele cu ivermectina nu pot fi folosite la oameni
Miercuri, 27 Ianuarie 2021
Miercuri, 27 Ianuarie 2021
Precizarile survin in contextul aparitiei unor noi informatii in spatiul public cu privire la folosirea ivermectinei in prevenirea si tratamentul infectiei cu virusul SARS-CoV-2.
"In prezent, toate produsele medicinale veterinare care contin ivermectina sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale. Acestea trebuie utilizate numai de catre medicii veterinari sau sub supravegherea acestora, conform indicatiilor specificate in prospect. In ceea ce priveste utilizarea ivermectinei la oameni in combaterea COVID-19, precizam faptul ca sunt in desfasurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost inscrise in Registrul Uniunii Europene al trial-urilor clinice. Odata ce respectivele studii vor fi finalizate, in functie de rezultatele obtinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizatii de punere pe piata a medicamentelor de uz uman pe baza de ivermectina in scopul combaterii COVID-19. Va avertizam ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care contin ivermectina poate avea consecinte dintre cele mai grave asupra sanatatii umane", noteaza Autoritatea.
Potrivit sursei citate, in Romania pot fi comercializate doar produse medicinale veterinare autorizate pentru comercializare de catre Institutul pentru Controlul Produselor Biologice si Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV) din subordinea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor sau care sunt autorizate prin procedura centralizata, in baza Regulamentului (CE) nr. 726/2004.
In alta ordine de idei, printre recomandarile emise de catre Colegiul Medicilor Veterinari din Romania referitoare la prescrierea, comercializarea, eliberarea si utilizarea produselor medicinal veterinare care contin ivermectina, in contextul pandemiei COVID-19, se afla si mentiunea ca medicii veterinari nu au competente legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care sa fie utilizate in tratamentul oamenilor.
De asemenea, toate produsele medicinale veterinare autorizate de catre autoritatile veterinare romane sau de catre Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizarii la animale, iar o eventuala decizie privind utilizarea acestora la oameni apartine exclusiv autoritatilor competente pentru produse medicinale de uz uman.
Produsele medicinale veterinare care contin ivermectina se elibereaza doar pe baza de reteta, iar prescrierea se face exclusiv de catre un medic veterinar cu drept de libera practica care a examinat animalul si a stabilit un diagnostic, in timp ce medicii veterinari utilizeaza doar modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescriptie medicala necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare prevazut in legislatie.
In plus, la prescrierea produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor pe baza de ivermectina, medicii veterinari trebuie sa utilizeze parafa prevazuta in Statutul Medicului Veterinar.
"Utilizarea altor formulare pentru prescrierea produselor medicinale veterinare, in afara celor prevazute in legislatie, precum si eliberarea fara prescriptie medicala a produselor medicinal veterinare, inclusiv a celor care contin ivermectina, atrage raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, dupa caz, a persoanelor vinovate. Comercializarea produselor medicinale veterinare care contin ivermectina se realizeaza numai prin farmacii veterinare si depozite farmaceutice veterinare autorizate sanitar veterinar, conform prevederilor legale in vigoare", precizeaza ANSVSA.
In cazul produselor medicinale veterinare care se administreaza animalelor de la care se obtin alimente, inclusiv ecvidee, medicul veterinar este obligat sa inscrie in prescriptia medicala perioada de asteptare care trebuie respectata, in conformitate cu prospectul produsului medicinal veterinar prescris si utilizat.
Totodata, medicii veterinari consemneaza activitatea in registrul de consultatii si tratamente, iar in cazul animalelor de la care se obtin alimente notifica proprietarul cu privire la respectarea timpului de asteptare.
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...