A fost numit un nou director general la AFIR


Mihai-Liviu Moraru a fost numit director general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), incepand cu data de 9 iunie, acesta inlocuindu-l in functie pe Adrian Chesnoiu.

Mihai-Liviu MORARU are o experienta de 14 ani in ceea ce priveste implementarea tehnica si financiara a Programelor Nationale de Dezvoltare Rurala, fiind parte a echipei Agentiei inca din perioada de implementare a Programului SAPARD. In acest interval a parcurs toate etapele profesionale, de la inspector debutant, la momentul angajarii in Agentie in anul 2016, consilier, sef serviciu si ulterior, Director al Oficiului Judetean Suceava.

 

„Functia de Director general ma onoreaza si ma responsabilizeaza, dar, in acelasi timp, pornesc la drum cu energia si increderea pe care le stiu ca fiind calitati definitorii ale AFIR. Avem in fata o perioada deosebit de complicata in ceea ce priveste derularea Programului National de Dezvoltare Rurala si a activitatii Agentiei. Ma refer atat la aigurarea absorbtiei fondurilor disponibile din alocarea pe care am avut-o in perioada 2014 – 2020, cat si la optimizarea activitatilor administrative si procedurale pentru a asigura o tranzitie eficienta catre noua perioada de programare financiara. Sunt constient ca performanta noastra din aceasta perioada va asigura dezvoltarea institutionala ulterioara si va reafirma calitatea si responsabilitatea muncii pe care AFIR le-a dovedit in repetate randuri. Voi depune eforturile necesare pentru a asigura la nivelul intregii Agentii aprecierea la justa valoare a profesionalismului, abordarea mea definitorie fiind meritocratia” a declarat Mihai-Liviu MORARU, directorul general al AFIR.

 

Mihai-Liviu MORARU are 37 de ani si este nascut in Vatra Dornei. El a absolvit Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti – Facultatea de Horticultura si Arhitectura Peisagera, cu specializarea inginer diplomat. Are, de asemenea, un masterat in Management in Agroturism si Alimentatie Publica.

 

„Am inceput deja o analiza a intregii activitati din punct de vedere al stadiului implementarii PNDR 2020 si al procedurilor de lucru si voi initia o serie de actiuni concrete pentru imbunatatirea relatiilor cu beneficiarii si cu solicitantii de fonduri europene. Experienta de 14 ani in Agentie o voi pune in folosul beneficiarilor PNDR 2020 si pentru construirea unui Program consistent, corelat cu nevoile reale din urmatoarea perioada, specifice agriculturii si dezvoltarii economice a Romaniei”, a mai precizat Mihai-Liviu MORARU.

 



Poti fi interesat si de