Un singur pescar din Delta Dunarii a atras fonduri europene pentru investitii

Un singur pescar din Delta Dunarii a atras fonduri europene pentru investitii


Doar patru pescari din judetul Tulcea au incercat sa acceseze fondurile europene in perioada de programare 2014-2020, prin Asociatia pentru Dezvoltare Pescarii Durabile (Fisheries Local Action Group - FLAG) Delta Dunarii, iar din acestia, doar unul a reusit sa finalizeze proiectul, a declarat managerul grupului, Valentin Moldoveanu.

La inceputul perioadei de programare, FLAG Delta Dunarii a avut alocat un buget de circa 9 milioane de euro, dar avand in vedere numarul foarte mare de proiecte depuse, bugetul a fost suplimentat de doua ori pana a ajuns la circa 22 de milioane de euro.

 

'Avem un total de 99 de contracte de finantare, dintre care 56 sunt in implementare, iar 43 au fost finalizate. Pana acum, ceea ce s-a rambursat de catre autoritatile de management depaseste 50%. Avand in vedere ca am inceput cu 9 milioane de euro, am ajuns la 22 de milioane de euro, 99 de proiecte in implementare, pot sa spun ca sunt foarte multumit', a mentionat Moldoveanu, pentru Agerpres.

 

Circa 54% din beneficiarii proiectelor finantate prin FLAG Delta Dunarii sunt autoritati publice, iar ceilalti sunt entitati private. Printre beneficiarii privati este insa doar un singur pescar, potrivit sursei.

 

'Incercam sa atragem cat mai multi pescari spre noi, numai ca o mare problema pentru ei este gradul de cofinantare care a fost de 50%. Alte probleme au fost obligativitatea de a avea un angajat, partea de documentatie pe care de multe ori nu o inteleg. Din aceste motive am avut doar patru pescari care au depus proiecte la noi. Toti patru au fost finantati, insa doar unul a finalizat proiectul', a afirmat managerul FLAG Delta Dunarii.

 

Pescarii din Delta s-au plans in repetate randuri din cauza capturilor reduse din ultimii ani care le aduc venituri tot mai mici, asa incat ei nu au banii necesari sa sustina o investitie europeana in contextul in care fondurile sunt returnate beneficiarilor etapizat, in functie de realizarea obiectivelor mentionate in proiect.

 

'Din pretul de la peste, stai doua milioane de ani ca sa strangi bani de o pensiune. Ai cinci kile de peste, (cherhanaua, n.red.) iti da zece lei, ai 100, iti da 50 de bani. Cu ce sa facem pensiune? Cu zece kilograme de peste si ne da (la cherhana, n.red.) ce-i trece pe langa degete? Niciun pescar nu are vreo sansa sa-si faca pensiune', a afirmat un localnic din Mahmudia.

 

El a mai spus ca ii este foarte greu sa-si deschida casa turistilor, pentru a obtine o sursa alternativa de venit.

 

'Ca sa-i primesc pe turisti, mai trebuie sa primesc vreo 20 de organe ale statului in casa sa ma controleze. (...) Turistul vine si spune ca vrea un peste, ca vine in Delta pentru un peste, dar eu nu pot sa i-l vand ca sunt obligat de lege sa dau tot pestele la cherhana. In Mahmudia, nu este niciun magazin de peste pentru turisti. De la cherhana nu poti sa cumperi decat daca ai firma', a mentionat localnicul din Mahmudia.

 

Un alt pescar a declarat ca a incercat sa-si autorizeze barca pentru activitati de turism.

 

'Sa inscriu o barca sa faca turism mi-a luat doua luni sa umblu sa fac hartii. Trebuie casa de marcat, contracte pentru gunoi, atat de multe hartii ne trebuie pentru o barca mica, incat m-am lecuit. Doua luni am umblat. Asta e problema, nu avem informatii, ce hartii sa aducem la dosare, iti spun ca nu e bine ceva, te intorc din drum. De noi, astia micii, isi bat joc, efectiv', a afirmat pescarul.

 

In perioada de programare 2014-2020, fondurile europene disponibile prin Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime (POPAM) puteau fi accesate daca beneficiarii dispuneau de o cofinantare de 50%, dar in exercitiul financiar 2021-2027 cofinantarea lor va fi de 40%, potrivit managerului FLAG Delta Dunarii, Valentin Moldoveanu.

 

'Se schimba conditiile de accesare pentru pescari, vor fi putin mai accesibile, avand in vedere ca micul pescuit costier care este catalogat ca si pescuit cu nave de pana la 7 metri, dar si cu plase, nu cu trauler sau alte unelte de tractare, poate sa ajunga la o finantare de 100%. De asemenea, cei care sunt inregistrati ca pescari vor avea pentru diversificare, vorbim aici de proiecte gen pensiuni sau alte activitati turistice ori de agrement, vor avea o finantare de 60% din buget asigurata din fonduri europene', a precizat managerul Moldoveanu.

 

Programul operational pentru pescuit pentru exercitiul financiar 2021-2027 a fost semnat de autoritatile romane si Comisia Europeana la finele anului trecut, insa pana acum Guvernul nu a aprobat legislatia subsecventa necesara demararii procedurilor de accesare a fondurilor europene.

 

'Inca nu am invatat din doua programari trecute ca trebuie sa miscam lucrurile putin mai repede. Noi asteptam sa se emita actele normative, vorbim de hotarare de guvern, ordonante de ministru, documente de eligibilitate si criterii care trebuie convenite cu Comisia. In momentul de fata, din informatiile pe care le detin, stiu ca se discuta cu CE sa se stabileasca clar noile criterii de eligibilitate, astfel incat sa poata demara urmatoarele documente administrative. Dupa ce avem aceste documente administrative, putem incepe sa scriem si sa lucram la noua strategie, deoarece fara ele nu avem baza legala pe care sa putem demara noua strategie. Noi speram ca autoritatile sa se miste cat mai repede, astfel incat poate pana la finalul acestui an sa avem noul contract de finantare semnat si noua strategie, iar anul viitor sa iesim din nou pe piata cu o noua oferta de finantare', a conchis managerul FLAG, Valentin Moldoveanu.

 

FLAG Delta Dunarii, entitate formata din actori publici si privati, s-a infiintat in anul 2010 cu scopul de a atrage resurse financiare in vederea dezvoltarii comunitatilor izolate din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.

 

In perioada de programare 2007-2013, grupul a avut la dispozitie aproximativ 20 de milioane de euro, cea mai mare suma alocata vreunui FLAG din Europa si a reusit sa absoarba circa 14 milioane de euro.

 

La inceputul perioadei de programare 2014-2020, FLAG Delta Dunarii a avut o suma alocata de 8,9 milioane de euro.

 

Sumele se aloca in baza unor strategii de dezvoltare a teritoriului acoperit, grupul acoperind 25 de comune si orase din partea de sud-est a judetului Tulcea.

 

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii se caracterizeaza prin comunitati mici, situate la distanta unele de altele, formate in special din persoane in varsta, ale caror venituri se bazeaza in principal pe pescuit si turism.



Poti fi interesat si de