Transavia vrea sa produca peste 200.000 de tone de carne de pui anual, in urmatorii ani

Transavia vrea sa produca peste 200.000 de tone de carne de pui anual, in urmatorii ani


Producatorul de carne de pui Transavia estimeaza ca, in urmatorii 3 - 4 ani, capacitatea de productie va atinge un nou nivel record pentru sud-estul Europei, depasind borna de 200.000 de tone de carne de pui anual.

"Pe 1 aprilie aniversam 32 de ani de la infiintare. Suntem mandri ca suntem cel mai mare producator de carne de pui din tara, cu rezultate exceptionale an de an si cu o soliditate a afacerii care ne permit in mod incontestabil sa crestem constant si sa ne intarim pozitia de lider. Stim exact unde vrem sa ajungem pe termen mediu si lung, fiind decisi sa ne extindem operatiunile cumparand jucatori din piata. De altfel, in acest moment suntem deja angrenati in negocieri pentru astfel de achizitii", a declarat Ioan Popa, presedinte si fondator Transavia.

 

Compania a investit in ultimul deceniu aproximativ 250 de milioane de euro din fonduri proprii in dezvoltare sustenabila, in extinderea operatiunilor, in tehnologie moderna si dezvoltarea echipei.

 

"Avem cei mai buni indicatori de profitabilitate din industrie, nu doar din Romania, ci si la nivel european. In plus, suntem probabil singura companie de profil care nu are datorii de niciun fel si nu are credite de rambursat. In acest mod suntem sustenabili si putem planifica viitorul, in timp ce contribuim la bunastarea celor din jur, atat prin taxele platite, cat si prin actiunile noastre directe", a afirmat Ioan Popa.

 

In 2022, Transavia a initiat cea mai mare investitie in energie verde din sectorul alimentar, care se ridica la aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri proprii si va permite producerea de pana la 100% din energia necesara operatiunilor, pana la finalul acestui an.

 

Afacere de familie, cu capital 100% romanesc, Transavia este singurul producator din Romania care produce, creste si proceseaza toti puii in facilitatile proprii. Bazandu-se pe cele mai bune practici si cele mai stricte protocoale in intreg lantul de productie si distributie, de la bob la furculita, compania are in prezent o capacitate de abatorizare de 30.000 de capete / ora.

 

Compania are in prezent peste 2.300 de angajati, care activeaza preponderent in cele 30 ferme de crestere a pasarilor si in cele 4 ferme de productie vegetala, in fabrica de nutreturi combinate, in cele 3 abatoare de ultima generatie si in fabrica de procesare a carnii. In fermele sale, localizate in 8 judete din Romania, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la suta din productia anuala a companiei merge catre export, in mai multe state europene si de pe alte continente.



Poti fi interesat si de