Tazz: Burgerul este produsul vedeta al anului in Romania, cu peste 3 milioane de comenzi

Tazz: Burgerul este produsul vedeta al anului in Romania, cu peste 3 milioane de comenzi


Tazz, una dintre cele mai importante platforme de livrare rapida din Romania, a lansat Topul Tadaaazz. Potrivit datelor, produsul preferat de romani in 2024 este burgerul, cu peste 3 milioane de comenzi.

Topul preferintelor Tadaaazz 2024

Clasamentul preparatelor preferate de romani este completat de shaorma, cu mai mult de 2,8 milioane de produse comandate, si pizza, cu peste 2,7 milioane de produse vandute. Din punct de vedere al optiunilor pentru un anumit specific gastronomic, pe primul loc este bucataria americana, urmata de cea mediteraneana, orientala, romaneasca si asiatica.

In 2024, valoarea comenzii medii s-a ridicat la 91 de lei, iar cele mai multe comenzi au vizat preparatele de tip fast-food, la fel ca in 2023.

La nivel national, orasele cu cele mai multe comenzi au fost: Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi si Brasov. La nivel de parteneri, cele mai multe comenzi s-au indreptat catre:

  • La nivel national - McDonald’s, KFC, Jack’s Bistro, Dristor Kebap, Spartan;
  • In Bucuresti - Dristor Kebap, Vivo Fusion Food Bar, Zest Pizza, Nikos Greek Taverna, Shaormeria Baneasa;
  • In Timisoara - Jack’s Bistro, Restaurant Nora, 3F, Restaurant Tinecz, Fresh Kebab;
  • In Cluj-Napoca - Big Belly, Grande, Express Chef, Poco Loco, Samsara;
  • In Iasi - Dania, Class, Vivo Fusion Food Bar, Oliv, Brics by Beer Zone;
  • In Brasov - Ando’s, Dei Frati, Shaormeria Baneasa, Beraria Pofta sau Foame, Sandwich la Juma’ de Kil;

 

Apa ramane cel mai comandat produs de la supermarket

In ceea ce priveste topul anual al produselor comandate de pe Tazz din categoria supermarket, apa plata conduce clasamentul, cu aproape 850.000 de produse livrate, urmata de bauturile racoritoare carbogazoase si de lapte.

 

“Statisticile Tadaaazz sunt un instrument foarte important, care ne ajuta sa luam pulsul la nivel de piata si sa vedem ce isi doresc clientii. Ne bucuram ca si anul acesta le-am dat romanilor posibilitatea sa isi achizitioneze toate produsele necesare, dar si sa isi satisfaca poftele si sa aiba parte de beneficii si oferte speciale”, a declarat Razvan Acsente, Chief Marketing Officer, Tazz.

 

Tendinte si evolutii

La nivel de tendinte, meniul zilei reprezinta una dintre cele mai cautate optiuni pentru masa de pranz, fiind produsul cu cea mai mare recurenta in randul clientilor. Orasele cu cele mai multe comenzi pentru meniul zilei sunt: Timisoara, Bacau, Constanta, Targu Mures si Braila.

 

La capitolul deserturi, papanasii au ramas si in 2024 cei mai apreciati, urmati indeaproape de clatite si tiramisu.

Ziua cu cele mai multe comenzi in aplicatie ramane vinerea, la fel ca in 2023, cu aproape 17% dintre optiunile plasate saptamanal, iar cele mai multe comenzi vin in jurul orei 19:00.

 

Comenzile de grup raman populare si in 2024, iar cea mai valoroasa s-a ridicat la  3.225 de lei si a fost plasata in Bucuresti de catre 45 de persoane, la Vivo Fusion Food Bar. Clujenii conduc si anul acesta detasat la numarul de comenzi de grup, cu peste 22.400. Comenzile de grup reprezinta una dintre cele mai eficiente metode prin care se pot organiza mesele, in special la locul de munca sau cu prietenii. Un avantaj important este ca fiecare membru al grupului poate comanda ceea ce isi doreste si plati separat.

 

Bucurestenii, cei mai activi clienti la orele tarzii

Topul oraselor cu cele mai multe comenzi intre orele 22:00 si 2:00 este condus de Bucuresti, la distanta considerabila de urmatoarele clasate: Timisoara, Cluj-Napoca si Brasov. Peste 40.000 de preparate s-au comandat in acest interval, iar cele mai multe pofte la ore tarzii s-au indreptat spre shaorma si meniuri pe baza de burgeri.

 

2024, in cifre si curiozitati

Printre detaliile interesante si recordurile anului se numara:

  • Un bucurestean a cumparat 130 de mici, in cadrul unei singure comenzi;
  • O timisoreanca a comandat nu mai putin de 293 de ciorbe;
  • Un clujean a doborat recordul comenzilor de cafele, cu 392 de produse cumparate;

In ceea ce priveste abonamentele Genius, un roman a avut parte de cea mai mare economie: 3.500 de lei pentru un total de 563 de comenzi.

 

1 din 4 clienti recompenseaza riderii

Conform statisticilor Tadaaazz, un client din patru lasa bacsis livratorilor, in aplicatie. In 2024, riderii parteneri Tazz au parcurs peste 8,5 milioane de kilometri in intreaga tara, iar recordul este detinut de un timisorean care a parcurs 29.408 kilometri, de aproximativ doua ori si jumatate circumferinta Lunii.



Poti fi interesat si de