Taxe mai mici pentru exporturile UE catre Vietnam
Luni, 03 August 2020
Luni, 03 August 2020
Totodata, desfasurarea activitatilor comerciale in Vietnam se va simplifica pentru intreprinderile europene: acestea vor fi acum in masura sa investeasca si sa depuna oferte pentru contracte publice, beneficiind de sanse egale in raport cu concurentii lor locali. In cadrul noului acord, beneficiile economice sunt insotite de garantii privind respectarea drepturilor lucratorilor, protectia mediului si Acordul de la Paris privind schimbarile climatice, prin dispozitii ferme in ceea ce priveste dezvoltarea durabila, care sunt obligatorii din punct de vedere juridic si executorii.
Acordul UE-Vietnam este cel mai cuprinzator acord comercial incheiat de UE cu o tara in curs de dezvoltare. Acesta ia pe deplin in considerare nevoile de dezvoltare ale Vietnamului, acordand acestei tari o perioada de timp mai lunga, de 10 ani, pentru a elimina taxele vamale aplicate importurilor din UE. Cu toate acestea, multe dintre produsele importante de export ale UE, cum ar fi produsele farmaceutice, chimice sau utilajele, vor beneficia de conditii de import scutite de taxe vamale inca de la intrarea in vigoare a acordului.
Pentru produsele agroalimentare, cum ar fi carnea de vita sau uleiul de masline, taxele vor fi eliminate peste trei ani, in timp ce pentru produsele lactate, fructe si legume, acestea vor disparea in maximum cinci ani. Dispozitiile cuprinzatoare privind cooperarea sanitara si fitosanitara vor permite imbunatatirea accesului pe piata pentru intreprinderile din UE, prin proceduri mai transparente si mai rapide.
Acordul contine, de asemenea, dispozitii specifice pentru eliminarea barierelor de reglementare pentru exporturile de autovehicule din UE si asigura protectie impotriva imitatiilor pentru 169 de produse alimentare si bauturi europene traditionale (precum branza Roquefort, vinurile de Porto si Jerez, crema de whisky Irish Cream sau sunca Prosciutto di Parma) recunoscute ca indicatii geografice.
In acelasi timp, acordul comercial exprima un angajament puternic din partea ambelor parti fata de protectia mediului si drepturile sociale. Acesta stabileste standarde inalte in domeniul protectiei muncii, a mediului si a consumatorilor si garanteaza ca nu exista o "uniformizare la un nivel inferior" pentru a promova comertul sau a atrage investitii.
In cadrul acordului, cele doua parti s-au angajat sa ratifice si sa implementeze cele opt conventii fundamentale ale Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) si sa respecte, sa promoveze si sa puna efectiv in aplicare principiile OIM privind drepturile fundamentale la locul de munca; sa implementeze Acordul de la Paris, precum si alte acorduri internationale in domeniul mediului si sa actioneze in favoarea conservarii si a gestionarii sustenabile a faunei salbatice, a biodiversitatii, a activitatilor forestiere si pescaresti; precum si sa implice societatea civila in monitorizarea implementarii acestor angajamente de catre ambele parti. Vietnamul a inregistrat deja progrese cu privire la aceste angajamente prin ratificarea, in iunie 2019, a Conventiei nr. 98 a OIM privind negocierile colective si, in iunie 2020, a Conventiei nr. 105 a OIM privind munca fortata.
De asemenea, a adoptat un cod revizuit al muncii in noiembrie 2019 si a confirmat ca va ratifica pana in 2023 ultima conventie fundamentala a OIM ramasa privind munca fortata.
Acordul comercial include, de asemenea, o legatura institutionala si juridica cu Acordul de parteneriat si cooperare UE-Vietnam, permitand luarea de masuri corespunzatoare in cazul unor incalcari grave ale drepturilor omului.
Vietnamul este cel de-al doilea partener comercial al UE ca marime din Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), dupa Singapore, inregistrand un comert cu marfuri in valoare de 45,5 miliarde de euro in 2019 si cu servicii in valoare de 4 miliarde de euro (2018).
Principalele exporturi ale UE catre Vietnam sunt produse de inalta tehnologie, inclusiv masini si echipamente electrice, aeronave, vehicule si produse farmaceutice. Principalele exporturi ale Vietnamului catre UE sunt produse electronice, incaltaminte, produse textile si de imbracaminte, cafea, orez, fructe de mare si mobilier.
Cu un total al investitiilor straine directe in valoare de 7,4 miliarde de euro (2018), UE este unul dintre cei mai mari investitori straini din Vietnam. Majoritatea investitiilor UE se realizeaza in industria prelucratoare si in industria producatoare.
Acordul cu Vietnamul este cel de al doilea acord comercial incheiat de UE cu un stat membru al ASEAN, dupa recentului acord cu Singapore. Este o etapa importanta in relatiile UE cu Asia, adaugandu-se la acordurile deja existente cu Japonia si Republica Coreea.
"In prezent, economia europeana trebuie sa profite de orice ocazie de a-si recapata forta dupa criza provocata de coronavirus. Acordurile comerciale, precum cel cu Vietnamul care intra in vigoare astazi, le ofera intreprinderilor noastre sansa de a avea acces la noi piete emergente si de a crea locuri de munca pentru europeni. Am convingerea ferma ca acest acord va oferi in acelasi timp cetatenilor din Vietnam oportunitatea de a avea o economie mai prospera, de a asista la o schimbare pozitiva si de a se bucura de drepturi mai puternice ca lucratori si cetateni in propria lor tara", a declarat liderul Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
La randul sau, comisarul pentru comert, Phil Hogan, a subliniat ca Vietnamul face parte dintr-un club de 77 de tari care desfasoara schimburi comerciale cu UE in conditii preferentiale convenite bilateral.
"Acordul consolideaza legaturile economice ale UE cu regiunea dinamica a Asiei de Sud-Est si are un potential economic important care va contribui la redresare dupa criza provocata de coronavirus. In acelasi timp, acordul dovedeste ca politica comerciala poate fi un catalizator al progresului. Datorita discutiilor noastre comerciale, Vietnamul a depus deja multe eforturi pentru a-si imbunatati situatia in materie de drepturi ale lucratorilor si am incredere ca va continua aplicarea reformelor, atat de necesare", a adaugat el.
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...