Stefan Padure, APAR: Practicile comerciale incorecte au dus la schimbarea etichetei alimentelor

Stefan Padure, APAR: Practicile comerciale incorecte au dus la schimbarea etichetei alimentelor


De la 1 aprilie 2020, producatorii din industria alimentara nu mai au voie sa scrie pe eticheta ca produsul este romanesc, daca ingredientul primar provine din alta tara.

Aceasta reglementare va ajuta la eliminarea anumitor derapaje facute printr-o practica comerciala incorecta si se incearca astfel, o informare corecta a consumatorului, ne-a declarat presedintele Asociatiei pentru Promovarea Alimentului Romanesc, Stefan Padure.

 

"Prin aceasta modalitate nu se face decat sa se reglementeaza niste aspecte care tin de inselarea consumatorului, lucru practicat in unele state membre UE. In regulament se mentioneaza faptul ca daca ingredientul primar al produsului difera fata de tara de provenienta a produsului alimentar, atunci ar trebui sa il informezi pe consumator. Daca laptele dintr-o branza realizata in Romania nu este din Romania, atunci trebuie sa mentionezi acest lucru pe eticheta si sa nu mai folosesti insemne care induc impresia ca acel produs, cu toate ingredientele sale, este din Romania. Nu se mai permite reclama cu componenta nationala daca ingredientul primar nu este din tara respectiva. Se poate opta pentru varianta «din UE», «din afara UE» sau «din UE si din afara UE»", sustine Stefan Padure. 

 

Acesta a mai mentionat ca aceasta reglementare intervine de fapt, in spatiul de promovare al produsului, fiind un atu al producatorilor traditionali. „Daca ne gandim bine, de fapt se reglementeaza o problema de promovare. Aceste elemente legate de traditie, calitate, tara, trebuie sa fie un avantaj al producatorilor de care chiar se folosesc. Asta pentru ca, mare parte dintre ei nu dispun de bugete de marketing, cum este cazul marilor companii din domeniu”.  

 

De la 1 aprilie 2020, regulamentul 775/2018 al Comisiei Europene nu le va mai permite producatorilor din industria alimentara sa aiba pe eticheta produsului ca fiind fabricat in Romania, in cazul in care acesta are ingredientul primar fabricat in alta tara.



Poti fi interesat si de