Statele Membre au votat inchiderea programului de ajutoare pentru Depozitari Private
Joi, 28 Ianuarie 2016
Joi, 28 Ianuarie 2016
Statele Membre au votat, ieri dupa-amiaza, inchiderea programului privind depozitele private de carne de porc, ce a intrat in vigoare pe 4 ianuarie, informeaza Comisia Europeana, printr-un comunicat de presa.
Acesta a fost operational trei saptamani si a preluat deja mare parte din carnea de pe piata. Decizia de a suspenda si apoi inchide programul a fost luata, dupa ce au fost depasite plafoanele stabilite anterior. Potrivit celor mai noi date, au fost depozitate 89.841 de tone de carne de porc, a caror valoare este estimata la 27,6 milioane de euro. Cu cat sunt mai mari depozitele, cu atat mai multa carne va inunda piata peste cateva luni, fapt ce ar putea duce la un dezechilibru pe piata.
O analiza initiala a evolutiei preturilor de cand a fost introdus programul sugereaza ca scaderea preturilor, fenomen ce a marcat finalul anului 2015, s-a oprit si exista semne ca preturile isi vor reveni moderat in primele saptamani din 2016.
In total, 18 state-membre au participat la programul privind Depozitarile Private, din care patru tari au preluat trei patrimi din carne. E vorba de Germania, cu 26.000 de tone (+29%), Spania 19.000 de tone (22%), Danemarca 12.000 de tone (13%) si Olanda 11.000 de tone (12%).
Costurile estimate ale acestei masuri se ridica la 27,6 milioane de euro. Cele aproape 90.000 de tone reprezinta 4,5% din porcinele sacrificate lunar in UE.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...