Sfarsitul reichului – evolutia pietei europene a porcului
Vineri, 02 August 2024
Vineri, 02 August 2024
Atat industria porcului din Romania, cat si principiile comertului european erau foarte diferite, dar contextul era identic: Romania, in pozitia de importator net de carne de porc. O sa incerc, inainte de a exprima o opinie, sa pun in paralel asemanarile si diferentele dintre perioada 2004/2010 si situatia actuala:
- Nu existau date obiective privind pretul porcului viu in Romania/din 2006 a inceput clasificarea carcaselor de porcine si raportarea rezultatelor (inclusiv a pretului) catre Comisia de Clasificare a Carcaselor, aparand astfel posibilitatea de a avea date obiective de piata;
- Principala sursa de carne de porc era Germania, dar au fost importuri semnificative si din afara U.E. (Brazilia, Canada, S.U.A.) pana la aderarea din 2007/ la ora actuala principalul furnizor de carne de porc este Spania;
-Principalul furnizor de purcei era Germania/ acum Danemarca tinde sa devina principala sursa de purcei;
- Porcii grasi erau furnizati, in primul rand, din Ungaria/ in ultimul an pozitia maghiarilor este serios amenintata de bulgari;
- Pretul porcilor din import era bazat pe o negociere ad-hoc/ tendinta actuala este de a se vinde-cumpara pe baza bursei germane;
- Tarile din Europa de est, in lipsa burselor proprii, au inceput sa calculeze valori de referinta pentru porci pe baza mediei unor burse (de obicei media Germania/Olanda, dar au existat si sisteme mai complexe) / de 15 ani se ia in calcul bursa germana.
Dupa cum se vede, in ultimii 15 ani aproape orice tranzactie cu porci a avut la baza pretul de bursa german. Suntem la sfarsitul unei perioade fara precedent: 16 saptamani fara modificarea pretului de referinta a carcasei de porc pe bursa din Germania, asociata cu 14 saptamani de ”liniste” pe bursa purceilor germani. A fost calmul dinaintea furtunii...
Am studiat sirurile de date disponibile: din 2007 pana acum preturile au fluctuat in preajma Pastelui catolic si la inceputul sezonului de grill. Anul acesta este primul in care nu exista aceste fluctuatii si se trece brusc la scaderea drastica a pretului de baza a purceilor (cu 11,5 € in doua sesiuni) si a scaderii valorii de referinta pentru carcase cu 10 centi in sesiunea de bursa din data de 3 iulie.
Pentru a intelege mai bine corelatia dintre aceste burse, este bine de stiut ca in Germania exista o separatie aproape totala intre producatorii de purcei si cei care fac faza de ingrasare. Totodata, bonusurile platite in mod obisnuit de abatoare sunt de cativa centi/kg, pe cand bonusurile platite furnizorilor de purcei au variatii foarte mari, la inceputul acestui an atingand si 30 €/cap de purcel. In aceste conditii pretul de referinta platit de catre abatoarele germane – chiar daca ridicat – a inceput sa fie insuficient pentru furnizori. Sa nu uitam permanenta presiune a politicului asupra acestei industrii: Germania este liderul schimbarilor ”verzi”, obligand fermierii la investitii fara precedent pentru a atinge niste tinte de mediu si bunastare animala care nu sunt precedate de o dezbatere stiintifica, ci impuse de agenda politica a unui ministru al agriculturii vegetarian si musulman. Miscarile de protest ale agricultorilor de la inceputul anului nu par a fi fost intelese de coalitia de guvernamant germana, ascensiunea partidului de extrema dreapta AFD facandu-se mai ales in pofida partidului verzilor. Mesajul electoratului a fost ignorat de verzi, se continua politicile care duc la inchiderea fermelor zootehnice in Germania, iar actualul guvern mai are 2 ani de mandat. Scaderea drastica a efectivelor de suine a pus in dificultate marile abatoare, in primul rand. Imposibilitatea de a utiliza marile abatoare eficient a dus la reducerea activitatii Danish Crown in Germania si la recent anuntata retragere a grupului olandez Vion de pe piata germana. Desi aceste miscari inseamna o disponibilitate mai mare de porci grasi pentru competitori, spirala descrescatoare pare de neoprit, iar prapastia dintre pretul carnii la raft si cel platit abatoarelor creste.
Scaderea de 5,5 € a pretului de baza a purceilor a parut sa fie o reglare a pietei in scopul de a mentine profitabilitatea ingrasatoriilor. Insa speranta n-a durat mult: dupa scaderea pretului purceilor vineri a urmat scaderea pretului de referinta a carcaselor cu 10 centi miercuri. Este acest proces unul justificat? In Germania, in perioada campionatului european de fotbal, tribunele au fost pline, la fel si gradinile de vara. De altfel, tarile care urmau aproape orbeste bursa germana n-au indraznit sa aplice o reducere mai mare de 5 centi (Austria, Belgia, Olanda), iar in Franta pretul de baza a crescut cu 7 centi in aceasta perioada, depasind referinta germana. In Europa de Est trendul este urmat la purcei, insa mult mai moderat in cazul porcilor grasi, insuficienti si la o greutate mult sub media obisnuita.
In data de 6 iulie, pretul purceilor a scazut din nou, cu 6 € si exista posibilitatea ca si pretul de referinta a carcaselor sa scada. Si in privinta industriei porcului asistam la sfarsitul reichului, nu trebuie sa-l urmam orbeste!
Articol publicat în editia 95 a revistei INDUSTRIA CARNII.RO, realizat de catre Dr. Ing. Tiberiu Abraham.
Sphera a inregistrat o crestere importanta si la nivelul EBITDA normalizat, care s-a majorat cu 3...
Potrivit sursei citate, in luna septembrie 2024, exporturile FOB au insumat 8,148 miliarde de eur...
Arad, Timisoara, Cluj, Oradea, Deva, Botosani, Bacau, Piatra Neamt sunt cateva din orasele in car...