Semtest BVN, la a doua livrare de material seminal in China
Miercuri, 10 Decembrie 2014
Miercuri, 10 Decembrie 2014
Semtest BVN Targu Mures, prima unitate din sectorul zootehnic care a reusit sa intre pe piata chineza, pregateste pentru luna decembrie cea de-a doua livrare de material seminal catre China.
Dupa 5 ani de tratative, in 2013 am realizat prima livrare, iar pentru decembrie am pregatit un al doilea transport, care vizeaza 50.000 de doze de material seminal. Este important ca Romania este trecuta pe harta Chinei ca importator de genetica, a declarat la Seminarul Integrat organizat de revista INDUSTRIA CARNII.RO Valer Sician, directorul Semtest BVN Targu Mures.
Acesta sustine ca solicitarile venite din partea chinezilor, care vor sa cumpere din Romania circa un milion de vaci, ar trebui sa constituie o oportunitate de care crescatorii romani de animale trebuie sa profite. Pe piata chineza exista interes pentru rasa Baltata Romaneasca tip Simmental, deoarece este o rasa mixta, care poate fi folosita pentru lapte, dar si pentru carne.
Semtest este prezenta si pe alte piete externe, precum cele din Iran, Germania si Republica Moldova, unde este livrata circa 40% din productia de material seminal. Unitatea din Targu Mures se ocupa cu asigurarea reproductiei la bovine si suine prin insamantarea artificiala si intensificarea procesului de ameliorare a raselor. Activitatea vizeaza producerea materialului seminal, difuzarea materialului seminal, export de material seminal si consultanta de specialitate.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...