Se cauta solutii pentru revitalizarea pescuitului in bazinul Dunarii si zona Marii Negre

Se cauta solutii pentru revitalizarea pescuitului in bazinul Dunarii si zona Marii Negre


Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (UN FAO) organizeaza marti si miercuri, la Bucuresti, Conferinta Regionala dedicata refacerii raurilor in vederea revitalizarii sectorului de pescuit si acvacultura din bazinul Dunarii si zona Marii Negre.

Scopul acestei conferinte este de a identifica solutii pentru a contribui la refacerea populatiilor de pesti, revitalizarea sectorului de pescuit recreativ si in apele interioare, cresterea securitatii alimentare si diversificarea activitatilor economice ale comunitatilor riverane.

 

"O atentie deosebita va fi acordata sturionilor, speciilor migratoare emblematice ale Bazinului Dunarii, aflate in prezent in proces de refacere, dar care implica in continuare masuri speciale de protectie si combatere a braconajului. Pentru refacerea stocurilor de sturioni in Dunare, Romania, prin Ministerul Agriculturii si Ministerul Apelor si Padurilor, a interzis pescuitul comercial al acestor specii valoroase din anul 2006 pentru o perioada de 15 ani. Refacerea sturionilor din Dunare este sustinuta de catre Comisia Europeana, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii, precum si de catre numeroase autoritati si actori regionali implicati in implementarea programului Sturion 2020", mentioneaza organizatorii.

 

Aceasta conferinta reprezinta debutul unui dialog mai strans intre autoritatile de mediu si cele din domeniul pescuitului si acvaculturii din tarile dunarene in vederea reducerii declinului speciilor de pesti de apa dulce si a identificarii unor solutii constructive care sa conduca la refacerea populatiilor de pesti periclitate, precum si a celor cu valoare economica ridicata, generand efecte benefice pentru comunitatile riverane Dunarii.

 

Cu acest prilej, pe langa discutarea masurilor urgente care se impun, vor fi prezentate experiente si bune practici implementate in alte state ale Uniunii Europene care ar putea fi adaptate si la nivel regional.

 

Pescuitul si acvacultura ofera resurse valoroase de hrana si venit pentru aproximativ 820 de milioane de oameni din intreaga lume, incepand cu pescuitul ocazional si cel industrial, si terminand cu procesarea, marketingul si distributia diferitelor preparate din peste. Pentru multe comunitati, ele reprezinta parte din traditia locala si identitatea culturala.

 

Evenimentul UN FAO este organizat impreuna cu Organizatia Internationala pentru Dezvoltarea Pescuitului si Acvaculturii in Europa (EUROFISH) si in colaborare cu Comisia Consultativa Europeana pentru Pescuitul in apele interioare si Acvacultura (EIFAAC), Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Ministerul Apelor si Padurilor (MAP), Grupul de Actiune pentru Conservarea Sturionilor (DSTF, Strategia Dunarii - Aria Prioritara 6) si Asociatia Internationala pentru Studiul Dunariii (IAD).



Poti fi interesat si de