Sciccheria a ajuns la afaceri de 1,4 mil. euro si se extinde pe plan national si international

Sciccheria a ajuns la afaceri de 1,4 mil. euro si se extinde pe plan national si international


Sciccheria a devenit, in doar un an, unul dintre restaurantele preferate ale iubitorilor de experiente fine din Bucuresti si din zona metropolitana a orasului. Localul cu 120 de locuri a inregistrat, in ultimele 12 luni, o cifra de afaceri de aproximativ 1.4 milioane de Euro, ajungand, in perioada recenta, la aproximativ 130 de oaspeti pe zi.

“Inca de la deschidere, prioritatea noastra a fost sa oferim oaspetilor experiente la cele mai inalte standarde, iar faptul ca am reusit sa cream o comunitate de persoane care revin cu recurenta ne demonstreaza ca pasiunea si dedicarea noastra isi ating scopul. Ceea ce ma bucura extrem de mult este ca am castigat increderea celor care ne trec pragul. Daca la inceput oaspetii mergeau pe preparate iconice, cum sunt parmigiana Rossa, spaghetele carbonara, bruschetele sau caracatita, pe care le mai gustasera, de-a lungul vizitelor in Italia, acum vad o deschidere mult mai mare catre preparatele noi, mai putin conventionale, pe care le introducem in meniu. Cateva exemple includ tartarul de avocado, mango si homar, carpaccio de crevete rosu de Mazzarra, magnum de foie gras tras in ciocolata neagra. In toate acestea, se simte foarte bine personalitatea culinara a lui Michael Passarelli”, a declarat Claudia Militello, coproprietar Sciccheria.

 

ic (2)_3

 Claudia Militello si Michael Passarelli

 

Dupa succesul inregistrat in zona de nord a capitalei, fondatorii Sciccheria isi propun sa replice modelul de afaceri in centrul Bucurestiului, unde vor deschide un restaurant pana la finalul anului, si in alte orase mari ale Romaniei, cum sunt Constanta si Cluj. In plus, proprietarii analizeaza si oportunitatile de afaceri din Dubai, Londra, Paris si Roma.

 

“Credem cu tarie in conceptul nostru gastronomic si de business, asa ca lucram deja la extinderea brandului. In urmatorii 5 ani, ne propunem sa detinem si sa operam pana la 8 restaurante Sciccheria”, a confirmat Claudia Militello.

 

Sciccheria implineste un an de la deschidere si organizeaza, pentru oaspetii sai, o cina eveniment, la patru maini, in cadrul careia cheful rezident Michael Passarelli va gati alaturi de Giuseppe Raciti, care a adus restaurantului Zash, din Catania, o stea Michelin.

 

Astfel, in data de 15 iunie, incepand cu ora 19:30, va avea loc Etnavaganza, o seara dedicata gastronomiei siciliene, cea care a consacrat Sciccheria, punand restaurantul in topul preferintelor iubitorilor de experiente culinare. Cei doi chefi isi vor incanta oaspetii cu un meniu de degustare de 7 preparate neo-siciliene, asociate cu vinuri italienesti, menite sa aduca un tribut mineralitatii terroir-ului si prospetimii caracteristice Marii Ionice.

 

“Ne-am dorit sa marcam un an de Sciccheria cu un eveniment care sa exprime foarte bine ADN-ul nostru sicilian si care sa ofere oaspetilor o experienta placuta, memorabila, cum nu au mai trait in Bucuresti. Asocierea celor doi chefi este una extrem de reusita, pasiunea, curiozitatea si dragostea lor fata de Sicilia se impletesc in doua stiluri gastronomice extrem de personale, dar, in acelasi timp, complementare”, a declarat Claudia Militello, coproprietar Sciccheria.

 

ic (1)_7

 

Evenimentul din 15 iunie este prima ocazie care il aduce pe chef Giuseppe Raciti, in Romania. Talentatul profesionist supranumit de presa din Italia “cheful vulcanic”, a lucrat in unele dintre cele mai apreciate restaurante din lume, cum sunt San Domenico Palace Hotel, din Taormina, Palace Hotel, din Gstaad si Kulm Hotel, din St.Moritz. Cu toate acestea, el a decis sa se stabileasca in Sicilia, locul nasterii sale, un taram care il fascineaza si de care se simte profund legat.

 

“Indiferent unde am calatorit, mi-am dorit intotdeauna sa ma intorc acasa si sa aduc cu mine tot ce am invatat. Sunt mandru de radacinile mele siciliene, pe care le onorez prin preparatele create. Gastronomia mea isi propune sa creeze un lant de povesti, pe care oaspetii sa le savureze si in care sa simta emotia si sufletul regiunii pe care o reprezint, de la celebrul vulcan, pana la poalele Etnei si, mai departe, pana la Marea Ionica”, a povestit chef Giuseppe Raciti.

 

Stilul culinar al premiatului chef este unul extrem de rafinat, aparent simplu, centrat in jurul aromelor si texturilor mediteraneene, care primesc, astfel, o abordare cosmopolita, moderna.

 

“Evenimentul pe care il pregatim va fi o declaratie de dragoste fata de un taram drag, pe care ne dorim sa il celebram. Meniul creat impreuna cu Giuseppe Raciti va arata oaspetilor o fata moderna, extrem de rafinata si eleganta a gastronomiei siciliene”, a completat Michael Passarelli, chef rezident Sciccheria.

 

Oaspetii care vor sa isi rezerve locul la evenimentul din 15 iunie o pot face, trimitand un email pe adresa claudia@sciccheria.ro. Costul experientei culinare integrale este de 950 lei/ persoana, iar numarul locurilor disponibile este de 40. 



Poti fi interesat si de