SIAL Paris: 64 de producatori romani isi vor promova produsele

SIAL Paris: 64 de producatori romani isi vor promova produsele


Cel mai important eveniment mondial al sectorului agroalimentar din acest an, SIAL Paris, se va desfasura în perioada 21-25 octombrie, in Paris, Franta, in cadrul complexului expozitional Parc des Expositions de Paris-Nord Villepinte.

La eveniment, Romania va fi reprezentata de 64 de producatori din domeniul industriei agroalimentare care vor expune pe o suprafata de peste 850 mp in sectiunile specializate Cured and salted meat, Confectionery, biscuits and pastry, Grocery products si Organic products.

 

Evenimentul SIAL Paris va reprezenta finalul seriei celor 5 actiuni de promovare ale sectorului alimentar, finantate de la bugetul de stat prin Programul pentru Promovarea Exporturilor 2018: Biofach Nurenberg, Gulfood Dubai, Alimentaria Barcelona, SIAL Shanghai si SIAL Paris. Ministerul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat este singura autoritate nationala care sprijina promovarea exporturilor prin prezenta producatorilor nationali la cele mai importante targuri de international.

 

Misiunea delegatiei din Romania la acest eveniment este extrem de importanta pentru a putea reda increderea partenerilor straini in Romania dupa evenimentele mai putin placute de la SIAL Paris 2016.

 

Producatorii romani vor prezenta la acest eveniment carne si preparate din carne, produse de morarit, panificatie si patiserie, produse lactate, dulciuri, conserve legume/fructe, produse Bio, sucuri naturale, bere, etc. Dintre brandurile expuse vor face parte: Coco Rico, Agrisol, Senapan, Albrau, Raureni, Boromir, Kosarom, Pambac, De la Ferma, Doripesco, Agricola Bacau, Toneli, Moldovan, Accasa, Orlando, Scandia Sibiu, Ecofruct, Five Continent, Sam Mills, Negro, Zimbria.

 

Asociatia pentru Promovarea Alimentului Romanesc – APAR, reuneste 80 de producatori autentici din sectorul agroalimentar national si isi propune ca prin actiunile intreprinse sa realizeze din alimentul romanesc nu numai un motiv de mandrie nationala ci si un motor al dezvoltarii economiei romanesti.

 

La editia anterioara SIAL Paris, manifestare desfasurata in anul 2016, si-au prezentat produsele 7.020 de expozanti din 109 tari pe o suprafata de 250.000 mp. SIAL Paris 2016 a fost vizitata de 155.700 de profesionisti.



Poti fi interesat si de