Romanii vor aloca, in medie, 533 de lei pentru masa de Paste
Joi, 21 Aprilie 2022
Joi, 21 Aprilie 2022
Cercetarea iSense Solutions mai arata ca 13% vor petrece alaturi de rude, in propria casa, 13% acasa la alte rude sau in vizite scurte la familie. 6% dintre romani vor celebra Pastele in vizite la prieteni, 3% vor opta pentru un concediu in strainatate, 2% vor merge la munte si 2% la mare, o arata cel mai nou studiu iSense Solutions.
Cele mai importante traditii pascale pentru romanii din mediul urban sunt sarbatorirea Pastelui alaturi de familie si apropiati (34%), urmat de vopsirea oualor rosii (20%) si participarea la slujba de Inviere (17%). Mai putin de 1 din 10 romani spun ca traditia care conteaza cel mai mult pentru ei este momentul Invierii si cantarea specifica de Inviere (9%), urarea traditionala „Hristos a Inviat!” (8%), participarea la denii (5%), pasca (3%) sau respectarea postului Pastelui (2%).
Cand vorbim despre masa traditionala de Paste, datele arata ca pentru 8 din 10 romani din mediul urban ouale rosii/vopsite nu vor lipsi de pe masa de Paste. Alaturi de ele, 52% dintre romani vor pune pe masa si cozonac, iar 32% vor consuma si sarmale. Pasca, salata de bouef si fripturile de porc si pui vor fi consumate de 27%, 30%, respectiv 26% dintre romani, pe cand friptura si drobul de miel de 20%. Ciorba de miel este cel mai putin popular fel de mancare traditional ce va fi consumat de Paste, urmand ca doar 8% dintre romanii din mediul urban sa aiba acest preparat pe masa in ziua de Paste. Atunci cand vine vorba despre pasca si cozonaci, 39% afirma ca prepara in casa pasca, iar 38% prepara in casa cozonacii.
22% prefera sa comande cozonaci, iar 12% comanda pasca. 19% vor avea aceste alimente preparate de catre rude sau familie, iar 10% nu vor cumpara sau prepara deloc aceste doua preparate.
Suma medie pe care romanii din mediul urban utilizatori de internet au de gand sa o cheltuiasca pentru produsele alimentare si bauturile de pe masa de Paste este de 533 lei. 45% declara ca bugetul alocat va fi la fel ca cel de anul trecut, 17% vor aloca un buget mai mare decat in 2021, in timp ce 37% vor cheltui o suma mai mica decat in anul precedent. Cea mai mare parte a bugetului, aproximativ 298 lei*, va fi alocata alimentelor de baza, urmata de cadouri (114 lei*), vacante sau calatorii (98 lei*) si articole vestimentare (77 lei*).
(*Sumele medii sunt calculate din toata populatia, indiferent daca achizitioneaza sau nu categoria de produse/servicii respectiva).
Iepurasul de Paste este sarbatorit de catre o parte importanta dintre romanii din mediul urban, astfel ca 43% dintre acestia au in plan achizitionarea cadourilor pentru apropiati. Bugetul mediu alocat cadourilor de Paste de catre acestia este de 424 lei, iar cele mai oferite cadouri sunt articolele de imbracaminte sau incaltaminte (40%), produsele de casa si cosmeticele (37%), jucariile (33%), cartile (23%), banii (19%), bauturile alcoolice (18%), articolele pentru hobby-uri (10%), bijuteriile (8%) si electronicele sau electrocasnicele (8%), dar si dulciuri (3%). Principala sursa de achizitie pentru cadourile de Paste sunt hypermarket-urile si supermarket-urile (53%), apoi magazinele online (49%), mall-urile (44%) si magazinele stradale (15%).
3% dintre romani vor petrece sarbatorile de Paste peste hotare. Cele mai populare destinatii pentru vacanta sunt Italia, fiind preferata de 31% dintre cei care vor calatori cu ocazia sarbatorilor pascale, urmata de Spania si Franta, care vor atrage 19% dintre turisti. Apoi Germania si Bulgaria (alese de 15% dintre cei care vor calatori de Paste), urmate de Tarile Nordice (Finlanda, Norvegia, Danemarca) si Ungaria, cu 12%. Anglia, Croatia si Elvetia vor atrage 8% dintre cei ce vor face Pastele peste hotare, iar Austria si Statele Unite ale Americii de 4%.
41% dintre romanii din mediul urban vor dona de sarbatorile pascale catre orfelinate, aziluri de batrani sau cazuri sociale. 15% dintre romani vor dona bani, in medie 176 lei, iar 26% vor dona lucruri.
Datele prezentate fac parte din studiul saptamanal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativa pentru populatia utilizatoare de Internet din mediul urban, desfasurat in perioada 15-18 aprilie 2022. Studiul a fost efectuat pe un esantion de 1009 de respondenti, marja maxima de eroare +/- 3.09%, la un nivel de incredere de 95%.
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...
Institutia Prefectului Salaj a precizat ca Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat,...