Romania a inregistrat cea mai mare crestere a consumului intern de materii prime din UE
Joi, 07 Iulie 2016
Joi, 07 Iulie 2016
Majoritatea statelor membre au inregistrat o crestere a productivitatii resurselor in 2015 comparativ cu 2010, in timp ce Romania a consemnat cea mai mare scadere a productivitatii resurselor (minus 35,8%), motivul principal fiind majorarea consumului intern de materii prime, potrivit datelor publicate joi de Oficiul european de Statistica (Eurostat).
In 2015, Romania si Bulgaria se situau pe ultimele locuri in Uniunea Europeana in ceea ce priveste productivitatea resurselor, 0,31 euro pe kilogram in cazul Romaniei, respectiv 0,28 euro pe kilogram in cazul Bulgariei. Aceasta, in conditiile in care, la nivelul UE, productivitatea resurselor a crescut de la 1,48 euro pe kilogram in anul 2000 la 2,0 euro pe kilogram in 2015.
Eurostat subliniaza ca statele membre care au inregistrat cea mai mare crestere a productivitatii resurselor sunt, in general, acele tari in care consumul intern de materii prime (DMC - Domestic Material Consumption) a inregistrat si cele mai mari scaderi. In sens invers, acele state membre care au inregistrat cele mai mari scaderi ale productivitatii resurselor intre 2000 si 2015, cum este si cazul Romaniei, sunt acele state in care consumul intern de materii prime a urcat semnificativ in perioada 2000 - 2015.
Un exemplu in acest sens este Romania, tara care, intre 2000 si 2015, a consemnat cea mai mare crestere procentuala a consumului intern de materii prime din UE, un avans de 167,8%, pana la 461,8 milioane tone.
Conform datelor Eurostat, consumul intern de materii prime al Romaniei este mai mare decat cel al Spaniei - 386,8 milioane tone, Suediei - 233,7 milioane tone, sau Olandei - 190,8 milioane tone.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...