Romania, taramul crizelor! Industria carnii va traversa ani dificili

Romania, taramul crizelor! Industria carnii va traversa ani dificili


De la o criza sanitara care ne-a scos in fata ca exemplu negativ in gestionarea pandemiei si pana la o criza energetica, peste care se adauga un dezastru in sectorul suine si preturi necompetitive ale produselor de carne din Romania, greutatile care se ivesc in fata jucatorilor din industria carnii, indiferent de dimensiunea firmelor, par tot mai greu de depasit.

Cresterea preturilor la energia electrica si la gaze pun tot mai mari probleme marilor producatori, chiar daca majoritatea au reusit sa isi negocieze tarifele cu furnizorii, in vreme ce firmele mici si medii sunt nevoite sa astepte decizii ale autoritatilor care intarzie sa fie facute publice si asumate.

 

Carnea de Romania, necompetitiva

Pentru prima jumatate a anului, lipsa unei strategii clare de incurajare a crescatorilor de animale, haosul rezultat din proasta gestionare a crizei PPA si presiunea exercitata de producatori din blocul european, care au gasit o buna piata de desfacere in Romania, au creat diferente semnificative de pret in comertul cu carne si produse din carne. Astfel, intre carnea de origine autohtona (indiferent ca provine de la pui, porc sau vita –n.r.) si cea importata, diferenta de pret a fost de 20 pana la 40 de procente.

 

Aceasta s-a accentuat insa, pe masura ce trendul inregistrat pe piata europeana a fost de scadere a pretului, invers fata de cel de la noi. „Nu cred ca vorbim de preturi de dumping. Ultimele date statistice arata scaderi pe pretul mediu al carnii de porc din Uniune de 5,6%. La noi situatia este complicata de interventiile haotice in gestionarea crizei PPA. Sa ne gandim ca intr-o singura luna, pe un singur judet, in Olt, am avut pierdere de 100.000 de capete de porci. Daca luam in calcul si cresterea pretului la furaje, la energie, cu forta de munca, devine clar ca am ajuns cu productia de carne interna intr-o zona necompetitiva”, explica Dana Tanase, director executiv Asociatia Romana a Carnii.

 

Raspunsuri asteptate

Chiar si cu un ordin al Ministrului Agriculturii emis inca din primul trimestru al anului, inventarierea efectivelor de porci din gospodariile taranesti a batut pasul pe loc. „Nici acum nu se cunoaste cifra exacta a suinelor existente in gospodarii individuale. Sunt porci necrotaliati, fara certificate sanitar veterinare care alimenteaza o piata la negru bine inradacinata. Vorbim de porci pentru ca avem criza PPA, dar situatia se intalneste si la alte specii. Intre timp, sectorul zootehnic moare, iar procesatorii sunt nevoiti sa apeleze la furnizori externi”, mai spune Dana Tanase.

 

Raspunsurile privind gestionarea crizei PPA nu sunt asteptate doar de producatorii romani, ci si de Comisia Europeana, care a decis sa trimita fizic o echipa in teren pentru a cerceta de ce strategiile prezentate de Romania nu au niciun efect in stoparea acestei boli. Surse neoficiale din Ministerul Agriculturii spun ca vizita este programata pentru luna noiembrie, dar o data clara va fi anuntata in functie de evolutia celeilalte crize care pune Romania pe o harta neagra, cea COVID.

 

analiza 3

 

Preturi in ascensiune, consum in scadere

Daca jucatorii de top au avut norocul de a intra pe palierul marilor consumatori de energie electrica si gaze, reusind astfel sa negocieze individual costul acestor resurse, situatia este invaluita in ceata la nivel de IMM-uri din industria carnii. „Nu am o firma de o talie atat de mare incat sa pot negocia pretul energiei”, spune Marius Verdesi, fondator Zimbria.

 

Costurile incep insa sa isi spuna cuvantul pentru furnizorii sai, care sunt deja striviti de crestere cu 300% a ingrasamantului, cu 70% a furajelor etc. „Am totusi o productie limitata si incerc sa reduc cat mai mult din marja de profit pentru a pastra un volum de vanzari constant, ca sa imi pastrez publicul fidel. Observ chiar ca am preturi mai bune decat pe raioanele asistate din supermarketuri.

 

Avem nevoie de o stopare, o reducere a pretului energiei pentru ca deja se intrevede o reducere a consumului de carne. Daca vom creste preturile, vom vedea automat scaderea consumului. Si asa exista o presiune in acest sens, cu toate proteinele alternative introduse pe piata in ultimii ani si o campanie dusa impotriva consumului de carne. Va spun ca nici producatorii care se incadreaza pe zona low-cost nu au avut vanzari semnificative in ultimul timp”, constata Marius Verdesi.

 

„Meciuri” Romania-Spania, Romania- Germania

In zona macelariilor din marile orase, mai ales a celor care au mizat din prima pe promovarea carnii autohtone, incertitudinea care planeaza asupra viitorului afacerii este si mai mare.

 

„Inca nu au venit facturile noi, dar clar ca voi fi nevoit sa modific pretul daca ma pomenesc cu costuri cu 40% mai mari. Nu am de unde sa suport aceste pierderi, daca nu se va interveni cu inghetarea pretului la energie. Deja iau in calcul sa trecem pe afacere gestionata strict in familie cu carmangeria sau sa renunt la carnea de provenienta romaneasca din galantar”, explica Marian Radu, directorul Macelariei Rustic din Bucuresti. Magazinul si-a facut un renume din a vinde carne de la animale crescute in Romania, dar competitia tot mai acerba cu produsele importate fac ca volumul vanzarilor sa scada constant.

 

„In vara am vazut clar cum s-a dezechilibrat piata. S-a importat masiv porc din Spania, iar diferenta de pret era vizibila: 12,5 lei pentru kilogramul de porc romanesc carcasa, 8,7 pentru porcul de Spania. Oricine a avut carmangerii cu produse de provenienta mixta a mizat atunci pe porcul de import si era normal sa procedeze asa. Chiar si acum, in supermarketuri se vad diferentele acestea. In Kaufland, de exemplu, unde provenienta este mentionata direct la raft, ceafa de porc din Romania are un pret dublu fata de cea din Spania sau Germania. Daca e sa previzionez evolutia pietei de carne romaneasca in viitor, imaginea nu este una deloc imbucuratoare. Parca se doreste stergerea identitatii noastre. Am spus inainte ca nu mi-au venit facturile noi la magazin, dar ganditi-va ca facturi cu pret nou vor primi si furnizorii mei de carne. Asta inseamna cresteri pe tot lantul de aprovizionare”, adauga directorul Macelariei Rustic.

 

Welcome to Romanistan!

Daca declarativ „economia duduie”, pe partea reala a vietii aceasta pare sa bubuie. Costurile tot mai apasatoare puse pe producatorii din orice industrie autohtona pun sub semnul intrebarii existenta multor firme. Spre exemplu, in alte tari din UE, guvernele, unele chiar pe picior de plecare, au intervenit in timp util pentru a limita cresteri mai mult speculative ale pretului energiei. La noi, solicitarile producatorilor de alimente pentru o forma de temperare a acestor cresteri au ramas fara raspuns.

 

Spania, ca exemplu, a intervenit inca din septembrie si a plafonat pretul energiei electrice si al gazelor, dupa ce in luna august micii producatori si comercianti din sectorul carne au constatat ingroziti ca facturile pentru energie electrica au inregistrat cresteri de 60 pana la 90%.

 

Nu este singurul capitol la care autoritatile raman corijente, indiferent de culoarea lor politica. Protejarea bazinului de forta de munca prin masuri fiscale s-a facut pana acum doar pentru doua sectoare: IT si constructii.

 

Solicitari si sesizari depuse de Romalimenta pentru pastrarea fortei de munca din industria alimentara in interiorul granitelor a ramas fara raspuns, desi aceasta este considerata una de interes strategic de catre orice stat.

 

Practic, statul roman pare sa ignore total orice apel venit de la asociatiile de pe diverse ramuri ale acestei industrii: de la fermieri, procesatori si pana la comercianti tintind voit parca sa dea dreptate primului om in stat, presedintele Iohannis, care recent si-a declarat „feuda” pastorita drept „stat esuat”.

 

Articol realizat de Marius Jianu, redactor-colaborator INDUSTRIA CARNII.RO.



Poti fi interesat si de