Resurse importante pentru cresterea performantelor genetice in zootehnie
Vineri, 24 Octombrie 2014
Vineri, 24 Octombrie 2014
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat joi, la Timisoara, ca Guvernul a aprobat o Hotarare pentru zootehnie prin care se aloca resurse importante pentru cresterea performantelor genetice, subliniind totodata ca aceste sume ar trebui cheltuite pana la sfarsitul anului.
"Este o realitate ca in productia vegetala lucrurile au mers mai bine nu doar la productia de baza, ci si la procesare, dar pe partea de productie zootehnica lucrurile nu au evoluat si din acest punct de vedere am venit cu o Hotarare de Guvern pentru zootehnie prin care investim in genetica. Dam posibilitatea tuturor fermierilor, in anumite categorii pe care noi le consideram importante pentru ei si pentru economie - aici ma refer la sectorul de taurine - sa achizitioneze juninci cu 50% plata de la bugetul de stat, pentru a investi in viitor. Este vorba de 5.000 de lei, care reprezinta 50% din costul pe care-l platiti. Vreau sa spun ca si pentru aceasta masura, dar si pentru berbecutii care se pot achizitiona in aceasta perioada, tot pentru a imbunatati genetica, vreau sa avertizez ca data limita pana la care se primesc dosare este de 10 noiembrie, pentru a da posibilitatea ca acesti bani sa fie cheltuiti pana la sfarsitul anului 2014', le-a transmis ministrul Agriculturii fermierilor.
Daniel Constantin a mai subliniat faptul ca suntem, in continuare, un exportator de materie prima, punctand ca agricultura a ajutat foarte mult la cresterea economica din 2013, cand s-a exportat mai mult decat s-a importat, dar si din acest an, cand statisticile indica acelasi trend, in primele 6 luni exporturile fiind cu 300 de milioane de euro mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut.
'Partea mai putin placuta este ca am exportat materie prima si ca trebuie sa investim mai mult in partea de procesare. De aceea, tot Programul National de Dezvoltare Rurala se va ghida pe principiul integrarii - cine are productie vegetala si merge mai departe pe zona de procesare sau investeste in zootehnie va beneficia de punctaj suplimentar, dar si de procente nerambursabile mai mari (pe masura 1.2.1. finantarea eligibila este de 50% nerambursabila). Daca se merge pe principiul de integrare a productiei se acorda 20% nerambursabile, iar daca se intra in sistemul de asociere - cooperative sau asociatii - se mai acorda 20% in plus nerambursabile, dincolo de punctajul primit cu prioritate. Este o strategie de dezvoltare pe urmatorii ani, alaturi de fermele de familie, de consolidarea clasei de mijloc, pentru a dezvolta si mai mult agricultura, deci e o strategie de dezvoltare pe termen mediu si lung', a sustinut ministrul.
El a adaugat ca din primavara lui 2015 se va introduce o schema pentru tinerii fermieri care da posibilitatea pe care acestia o au ca pentru suprafete cuprinse intre 25 - 60 ha sa beneficieze de un spor de plata pe suprafata de 25% pe o perioada de 5 ani.
Pe de alta parte, Daniel Constantin a punctat ca cea mai importanta realizare a Ministerului Agriculturii in mandatul sau este aceea ca s-au platit subventiile la timp, in acest an APIA incepand deja sa trimita, in conturile celor 1.050.000 defermieri, sumele aferente suprafetelor pe care le cultiva.
'Am inceput de saptamana trecuta platile. In Timis, din 21.600 de fermieri au primit deja sumele in conturi 2.800, pana vineri alti 13.000 isi vor primi avansurile pe suprafata, iar pana in 31 octombrie vom face toate platile catre cei 1. 050.000 de fermieri la nivel national, inclusiv pentru toti cei din Timis. Stiu ce inseamna sa aveti acesti bani, intr-o perioada in care nu va grabiti sa vindeti recoltele pe care le-ati obtinut, aveti nevoie de resurse financiare pentru a continua campania de toamna in care sunteti angrenati', a detaliat ministrul, scrie Agerpres.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...