Resursa piscicola din Delta, in continua scadere

Resursa piscicola din Delta, in continua scadere


Cantitatea de peste inregistrata de o cherhana din Delta Dunarii a scazut, in acest an, cu 50% fata de cea de anul trecut, iar concursurile de pescuit organizate in mediul natural din rezervatie au capturi tot mai mici.

Presedintele Federatiei Organizatiilor de Pescari din Delta Dunarii (FOPDD), Dan Verbina, a declarat ca scaderea cantitatilor de peste capturate de pescari se explica prin scaderea nivelului apei din lacuri.

 

'Cantitatea de peste de la cherhanaua din Crisan au scazut cu 50% fata de anul trecut. Vine peste de calitate proasta, pentru ca cel de calitate buna are alte drumuri. Primavara, am avut un sezon foarte bun. Vara, din cauza conditiilor hidro-meteo, cantitatile de peste au mai scazut. Si presiunea turistica a dus la scaderea cantitatii de peste, intrucat toata lumea care vine in Delta vrea sa manance un peste proaspat', a afirmat presedintele FOPDD.

 

Verbina a mai spus ca autoritatile ar trebui sa stabileasca un plan pe termen lung pentru decolmatarea unor zone.

 

'Ceea ce trebuie facut este un plan bine gandit si de lunga durata sa incepem decolmatarea lacurilor. Va dau un exemplu, Obretinul Mic, un lac care se afla la zece minute de noi si unde mergeam la pescuit cu tatal meu acum 50 de ani, in partea de vest avea 8 metri, iar acum acolo are 80 de centimetri. Asta e diferenta. Pestele traieste in apa, nu in noroi', a mentionat Dan Verbina.

 

La randul sau, presedintele Asociatiei de Management al Destinatiei Turistice Delta Dunarii (AMDTDD), Catalin Tibuleac, a subliniat ca premiile acordate la ultimele concursuri de pescuit organizate in mediul natural din rezervatie au fost in functie de numarul pestilor capturati de participanti, nu in functie de marimea sau greutatea lor.

 

'Am avut un concurs de pescuit acum cateva luni si organizatorii imi spuneau ca echipa care a prins trei exemplare in trei zile de concurs a fost declarata castigatoare. E foarte putin in conditiile in care in anii trecuti capturile se masurau in centimetri sau in greutate, acum le cuantificam la numar. E penibil sa vii in delta, sa organizezi un concurs de pescuit si sa nu ai ce sa evaluezi la finele concursului. Avem cateva incinte performante in delta, Statia 11, Holbina, dar sunt foarte putine fata de ceea ce reprezinta delta in ansamblul ei', a precizat presedintele AMDTDD, Catalin Tibuleac.



Poti fi interesat si de